Şapte persoane, între care doi minori, au fost implicate într-un accident rutier care s-a produs, vineri, pe DN 28, la faţa locului fiind solicitat elicopterul SMURD, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Totodată, în zonă au intervenit mai multe echipaje de pompieri din Iaşi şi Neamţ, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi şi poliţişti rutieri.
În accident au fost implicate două autotrenuri şi două autoturisme, iar unul dintre şoferi a rămas încarcerat.
"La sosirea forţelor de intervenţie, conducătorul auto al unuia dintre autoturisme, un bărbat în vârstă de 66 de ani, se afla încarcerat în vehiculul avariat în proporţie de aproximativ 90%. Pompierii militari au acţionat pentru descarcerarea şi extragerea victimei, care a fost predată conştientă echipajului SMURD şi transportată la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale de specialitate", a informat ISU Iaşi via Agerpres.
Celelalte şase persoane implicate în accident, printre care doi minori cu vârste de 10 ani şi 13 ani, au fost evaluate medical la faţa locului şi prezentau atacuri de panică, dar nu au necesitat transport la spital.
Potrivit ISU Iaşi, cele patru autovehicule au suferit avarii, unele majore.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers timp de aproximativ 40 de minute, fiind ulterior deviat pentru fluidizarea circulaţiei, de către echipajele poliţiei rutiere.































Comentează