Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şapte salafişti, poliţişti ai Shariei, au fost achitaţi

ciocanel judecator

Şapte salafişti, care au purtat veste inscripţionate cu însemnele "poliţişti ai Shariei" în special pentru a le recomanda clienţilor din discoteci să nu bea alcool, au fost achitaţi luni în vestul Germaniei, a făcut cunoscut o sursă judiciară, citată de AFP. Tribunalul din Wuppertal a decis că acuzaţii, care au patrulat astfel îmbrăcaţi în septembrie 2014 pe străzile acestui oraş industrial din landul Renania de Nord-Westfalia unde trăieşte o numeroasă comunitate musulmană, nu au încălcat legea care interzice portul uniformei în cursul adunărilor publice.

La origine, această lege a vizat defilările nostalgicilor partidului nazist. Vestele nu au fost, "nici militante, nici intimidante", a explicat tribunalul, potrivit unui purtător de cuvânt. Curtea de Apel din Düsseldorf a decis în luna mai că aceşti bărbaţi trebuie puşi sub acuzare, contrazicând o decizie prealabilă a tribunalului din Wuppertal de a nu începe urmărirea penală împotriva lor. Salafiştii au "patrulat" pe străzile din Wuppertal, atenţionându-i pe trecători să nu asculte muzică sau să mizeze sume de bani într-o sală de jocuri.

Ei au fost îndrumaţi de unul dintre cei mai cunoscuţi predicatori din Germania, Sven Lau, în prezent pus sub acuzare de justiţia germană pentru "sprijin acordat unei organizaţii teroriste" din Siria. Acest convertit în vârstă de 35 de ani este suspectat că a recrutat în 2013 doi candidaţi la jihad în apropiere de Düsseldorf, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.