Şapte turişti din Ialomiţa, care au făcut scandal pe plaja din Mamaia, reţinuţi

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 14-08-2017

Actualizat: 14-08-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.burntorangereport.com

Şapte dintre turiştii din judeţul Ialomiţa care au fost implicaţi duminică după-amiază într-un scandal pe o plajă din Mamaia au fost reţinuţi, iar o a opta persoană va fi cercetată în libertate, conform anchetatorilor. Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa, cei opt scandalagii de pe plaja din Mamaia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar doi dintre ei şi pentru portul sau folosirea de obiecte periculoase, procurorii urmând să solicite instanţei de judecată arestarea preventivă pentru cei şapte bărbaţi reţinuţi, conform Agerpres.

Potrivit IPJ Constanţa, la data de 13.08, ora 15.30, poliţiştii din Mamaia au fost sesizaţi printr-un apel 112 că pe o porţiune de plajă mai multe persoane de sex masculin se manifestă violent. "În sprijinul poliţiştilor au sosit echipe de intervenţie ale Grupării de Jandarmi Mobile (GMJ) Tomis, care au identificat şi imobilizat opt bărbaţi domiciliaţi în judeţul Ialomiţa. Iniţial, la faţa locului a intervenit pentru aplanarea conflictului un poliţist din cadrul IPJ Constanţa, aflat în timpul liber, care şi-a declinat identitatea, ulterior fiind agresat de către scandalagii. Toate persoanele au fost audiate la sediul Poliţiei Mamaia, cercetările urmând a fi continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa", precizează sursa citată.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri