Sărbătorile zilei de 21 august - Sfântul Apostol Tadeu/ Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei/ Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 21-08-2023

Actualizat: 21-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Sărbătorile zilei de 21 august - Sfântul Apostol Tadeu/ Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei/ Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Ortodoxe

Sf. Ap. Tadeu; Sf. Mc. Vasa, cu fiii ei; Sf. Mc. Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust

Greco-catolice

Sf. ap. Iuda Tadeu; Sf. m. Vasa şi fiii ei. Sf. papă Pius X

Romano-catolice

Sf. Pius al X-lea, pp.

Sfântul Apostol Tadeu este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 21 august.

Sfântul Tadeu era evreu de neam şi cunoştea desăvârşit scrierile Vechiului Testament.

S-a născut în Edesa, într-o familie bogată, fiind educat la şcoli înalte. A venit la Ierusalim, pentru a se închina în templul Domnului, în timpul în care Sfântul Ioan Botezătorul se făcuse cunoscut mulţimilor pe care le chema să vină la cunoştinţa lui Dumnezeu.

Sfântul Tadeu a fost botezat şi a devenit ucenic al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, apoi apostol al Mântuitorului Iisus Hristos. S-a aflat în rândul celor 70 de ucenici.

A predicat Evanghelia în cetatea Edesa şi în împrejurimi, în Siria şi în cetatea Berit din Fenicia, de unde a şi plecat la Domnul. Moaştele Sfântului Apostol Tadeu au fost aduse la Constantinopol în anul 377.

Sfântul Apostol Tadeu este altul decât Sfântul Apostol Iuda Tadeu, numit Levi, unul dintre cei doisprezece apostoli, a cărui pomenire se face în ziua de 19 iunie.

* Sfânta Muceniţă Vasa şi cei trei fii ai ei au suferit moarte martirică în cetatea Edesa în timpul împăratului Maximian Galeriu (305-311).

* Sfinţii Mucenici Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul şi Venust au fost omorâţi în timpul împăratului Diocleţian (284-305), pentru că au mărturisit că sunt creştini şi au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri