DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sărbătorile zilei de 7 octombrie

Agerpres
sarbatori

Sărbătorile zilei de 7 octombrie

Ortodoxe
Sf. Mari Mc. Serghie şi Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihornie

Greco-catolice
Sf. m. Sergiu şi Vach. Preasfânta Fecioară Maria Regina Rozariului

Romano-catolice
Sf. Fc. Maria, Regina Rozariului


Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah sunt pomeniţi în calendarul creştin ortodox la 7 octombrie.

Cei doi Sfinţi Mucenici Serghie şi Vah erau senatori romani şi cei mai apropiaţi demnitari ai împăratului Maximian (286-305). Erau creştini, însă, îşi tăinuiau credinţa de frica împăratului, căci mânia şi iuţimea lui Maximian împotriva credincioşilor erau neîmblânzite.

Unii dintre cei apropiaţi, din invidie pentru dragostea ce le-o arăta împăratul şi voind să atragă asupra lor mânia lui Maximian, i-au pârât că sunt creştini şi că s-au lepădat de închinarea la idoli.

Cu greu a acceptat Maximian că aceştia ar putea fi creştini şi în timpul unei ceremonii la templu i-a îndemnat să participe la ritual. Serghie şi Vah au refuzat, mărturisind credinţa în Hristos.

Au fost legaţi cu lanţuri şi purtaţi aşa pe străzile Romei, după care au fost trimişi în părţile de răsărit ale imperiului pentru judecată, pentru că fiind apropiaţi ai împăratului Maximian, acesta nu a dorit să asiste la suferinţa Sfinţilor Mucenici.

Ajunşi acolo au fost supuşi la chinuri pentru a renunţa la credinţa creştină. Sfântul Vah a murit în timpul acestora, iar Sfântului Serghie i-a fost tăiat capul, după ce a îndurat multe suferinţe, dar nu şi-a lepădat credinţa.

Capetele acestor Sfinţi Mucenici au fost aduse în ţara noastră de către domnitorul Neagoe Basarab (1512-1521) şi depuse la Mănăstirea Curtea de Argeş. Sfintele moaşte au fost mutate la Catedrala mitropolitană din Craiova în 1949. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.