Sărbătorile zilei din 11 aprilie

Ortodoxe
Sf. Ier. Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului; Sf. Sfinţit Mc. Antipa, episcopul Pergamului
Duminica a 4-a din Post

Greco-catolice
Duminica 4 din Post. Sf. ep. m. Antipa al Pergamului

Romano-catolice
Duminica a 2-a a Paştelui
Ss. Stanislau, ep. m.; Gemma Galgani, fc.


Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este pomenit în calendarul creştin ortodox la 11 aprilie.

Sfântul Calinic s-a născut în Bucureşti, la 7 octombrie 1787, fiind cel mai mic dintre fraţii săi.

În jurul vârstei de 20 de ani, s-a călugărit la Mănăstirea Cernica, sub numele de Calinic. Îndrumat de duhovnicul său, Pimen, a început o perioadă de aspre nevoinţe, cu post, rugăciuni, lecturi din Sfânta Scriptură şi din operele Sfinţilor Părinţi.

Era un mare postitor, hrănindu-se cu legume şi pâine o dată pe zi, spunea părintele Cleopa Ilie. De la slujbele bisericii nu lipsea niciodată, vorbea puţin cu oamenii şi neîncetat cu Dumnezeu, prin rugăciunea inimii, şi avea darul lacrimilor.

Dobândind astfel o viaţă curată, a fost hirotonit preot şi duhovnic al mănăstirii. A fost plecat pentru un an la Muntele Athos. La întoarcerea de la Sfântul Munte, după moartea stareţului Dorotei, obştea l-a ales, la 14 decembrie 1818, la conducerea mănăstirii, deşi avea numai 31 de ani.

Din acel moment, a condus mănăstirea 32 de ani, timp în care s-a străduit neîncetat să îmbunătăţească viaţa duhovnicească, astfel încât, după un timp, numărul călugărilor ajunsese la 350.

În 1850 a fost hirotonit arhiereu în scaunul episcopal de la Râmnicu Vâlcea. După 18 ani de păstorire în eparhia Râmnicului, Sfântul Calinic s-a retras, în 1867, la Cernica, simţindu-şi sfârşitul aproape. Pe 11 aprilie 1868, s-a mutat la cele veşnice, fiind îngropat în tinda bisericii "Sfântul Gheorghe", ctitoria sa.

Considerat un adevărat sfânt atât de cei care l-au cunoscut, cât şi de urmaşi, marele Ierarh Calinic a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în 1955.

* Sfântul Sfinţit Mucenic Antipa a trăit în zilele Sfinţilor Apostoli, în perioada în care creştinii sufereau persecuţii declanşate de împăratul roman Domiţian (81-96).

"Atunci s-a arătat mulţime de credincioşi şi de mucenici, care fără de frică mărturiseau Cuvântul lui Dumnezeu, pretutindeni nevoindu-se pentru Hristos Mântuitorul" (Vieţile Sfinţilor).

În acel timp, Sfântul Ioan Evanghelistul, marele stâlp al credinţei, a fost surghiunit în insula Patmos, unde i s-a arătat Domnul în descoperire, între cele şapte sfeşnice, poruncindu-i să scrie către cei şapte îngeri, adică episcopi ai celor şapte biserici ale Asiei, care întăresc adunările mucenicilor.

În scrierea Sfântului Ioan Evanghelistul, prin gura Domnului, se face pomenirea arhiereului Antipa, astfel: "Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana". (Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul; 2, 13)

Căci Sfântul Antipa a fost episcop al bisericii Pergamului şi din ceea ce s-a scris despre el în descoperirea Sfântului Ioan, este arătat în ce fel a fost Antipa, credinciosul mărturisitor al lui Hristos, şi în ce fel au fost locuitorii Pergamului, căci acolo nici legea firii nu se păzea, nici nu era judecată lucrurilor, ci fiecare lucra pentru sine; şi pe cât cineva putea, pe atât năpăstuia pe alţii. Iar creştinii erau în mare chinuire şi tulburare din pricina acelor necredincioşi. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhimandrit Cleopa Ilie, Ed. Episcopiei Romanului, 1996)