Sărbătorile zilei din 8 noiembrie 2024 - Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și toate cetele puterilor cerești
Ortodoxe
Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri
Greco-catolice
Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și toate cetele puterilor cerești
Romano-catolice
Sf. Adeodat, pp.; Fer. Ioan Duns Scotus, pr.
Sărbătorile zilei din 8 noiembrie 2024
Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri este sărbătorit în ziua de 8 noiembrie.
Din vremea Sfinților Apostoli a fost o credință greșită a închinării la îngeri, erau atunci eretici care, 'arătându-se smeriți și cu mândrie lăudându-se că urmează îngerilor prin înfrânare și prin viața lor cea curată, învățau a da asemenea închinăciune îngerilor ca și lui Dumnezeu. După aceea s-au ivit alții, care ziceau că îngerii sunt ziditori ai făpturii celei văzute mai presus și mai cinstiți decât Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ca niște ființe fără de trupuri; iar despre Mihail ziceau că este Dumnezeul evreilor. Apoi alții dându-se vrăjitoriilor, chemau pe diavoli și le slujeau lor, numindu-i pe ei îngeri'. (Viețile Sfinților)
Mai ales între coloseni, care se aflau în Mitropolia Laodiceei, se înmulțise un asemenea eres și mulți săvârșeau în taină păgânească închinare la îngeri, asemenea cu închinarea la idoli, pentru care Sinodul din Laodiceea a dat anatema, iar Sfinții Îngeri sunt prăznuiți astăzi ca slujitori ai lui Dumnezeu și păzitori ai neamului omenesc.
În Colose, unde la început se aducea închinăciune îngerilor, s-a început a se săvârși cu dreaptă mărire prăznuirea soborului îngeresc, zidindu-se biserici mari și frumoase în numele Sfântului Arhanghel Mihail, căpetenia îngerilor.
Soborul Sfinților Îngeri se sărbătorește în luna noiembrie, a noua lună după martie, care este întâia lună de la zidirea lumii, spre închipuirea numărului cetelor îngerești, în număr de nouă, pe care le-a numărat Sfântul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfântului Apostol Pavel: 'Căci, răpit fiind Sfântul Pavel până la al treilea cer și văzând acolo deosebirile cetelor sfinților îngeri, a spus aceasta și lui Dionisie, ca unui ucenic al său. Iar acele nouă cete sunt despărțite în trei ierarhii, care cuprind câte trei cete, cea mai de sus, cea de mijloc și cea mai de jos'. (Viețile Sfinților)
'Cu același nume se numesc toate cetele cele mai presus de cer, adică îngeri, cu toate că au și alte nume, după rânduiala și iconomia lui Dumnezeu și după numirile darului de la Dânsul, precum: Serafimi, Heruvimi, Scaune, și celelalte cete. Însă toți de obște se numesc îngeri, căci numele înger nu arată însăși natura lor, ci numai slujba. Deci, toți sunt îngeri pentru că toți slujesc lui Dumnezeu, după cele scrise: Au nu sunt toți duhuri slujitoare, ce se trimit spre slujire?'. (Viețile Sfinților)
Ultima dintre trepte, Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii, este cea mai de jos și mai aproape de noi, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos sunt Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, rânduiți de Dumnezeu ca niște credincioși slujitori ai Lui.
'Începătorii și voievozii tuturor acestor trei cete mai de jos, după Sfântul Maxim Mărturisitorul, sunt rânduiți de Dumnezeu Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ca niște credincioși slujitori ai lui Dumnezeu, care în vremea căderii satanei, din pricina mândriei și a depărtării lui de la Dumnezeu, au adunat aceste trei cete și oști îngerești și arhanghelul Mihail a strigat cu mare glas: 'Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui ce ne-a făcut pe noi și să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. (Fiindcă dintre aceștia au fost și cei ce au căzut, și din îngeri luminați, s-au făcut diavoli întunecați, pentru mândria lor). Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiți și cum se împărtășeau cu noi din dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum, îndată, din lumină s-au prefăcut în întuneric pentru mândria lor și din înălțime au fost aruncați jos în adânc. Să luăm aminte, cum a căzut din cer luceafărul cel ce răsărea dimineața și s-a sfărâmat pe pământ'.
Astfel grăind Arhanghelul Mihail către tot soborul îngeresc, a început cel ce stătea la locul cel dintâi cu Serafimii, cu Heruvimii și cu toate cetele cerești, a slăvi pe Sfânta cea de o ființă și nedespărțită Treime, pe Unul Dumnezeu, cântând cu glas de prăznuire: Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul și pământul de mărirea Ta!
Deci această conglăsuire a sfinților îngeri s-a numit sobor îngeresc, adică luare aminte, o cugetare, o glăsuire, o unire; căci împreună și cu un glas slăvesc pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe Sfânta Treime, Căreia și noi cei de țărână să-I aducem mărire în veci. Amin'. (sursă: vol. 'Viețile Sfinților')






























Comentează