Şase medalii câştigate de România în prima zi a finalelor Campionatelor Europene de la Plovdiv

Autor: Anca Flondor

Publicat: 31-05-2025 14:57

Actualizat: 31-05-2025 17:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

România a cucerit şase medalii, dintre care trei de aur, două de bronz şi una de argint, în cele şase finale în care a avut reprezentanţi, sâmbătă, la Campionatele Europene de canotaj de la Plovdiv (Bulgaria).

Prima medalie de aur a tricolorilor a fost obţinută la dublu rame feminin, cu un nou record european (06:49.18), de Magdalena Rusu şi Simona Radiş.

Aur au câştigat şi Florin Arteni şi Florin Lehaci, la dublu rame masculin, tot cu nou record european (06:11.57).

A treia medalie de aur a fost adusă de echipajul masculin de patru rame, Ştefan Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă şi Ciprian Tudosă (05:48.27), cu un avans de mai bine de o secundă şi jumătate faţă de Croaţia, clasată pe locul secund.

Campionii olimpici Sebastian Cornea şi Marian Enache au obţinut doar argintul la dublu vâsle masculin (06:03.87), devansaţi de Polonia (06:02.93).

La patru rame feminin, Adriana Adam, Maria Lehaci, Ancuţa Bodnar şi Amalia Bereş au câştigat argintul (06:21.50), fiind devansate de aproape două secunde de Olanda.

În proba de dublu vâsle feminin, Andrada Moroşanu şi Mariana Dumitru au obţinut medalia de bronz (06:51.96), devansate de Olanda (06:48.83) şi Grecia (06:49.11).

Duminică, România va fi reprezentată în alte patru finale la Europenele de la Plovdiv.

La Campionatele Europene de anul trecut la Szeged (Ungaria), România s-a clasat pe locul secund în clasamentul final pe naţiuni, după Marea Britanie, cu opt medalii, dintre care patru de aur, două de argint şi două de bronz.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri