Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Şase refugiaţi de origine siriană evacuaţi din Turcia au fost transferaţi în România

igi imigrari

Şase refugiaţi de origine siriană evacuaţi din Turcia au fost transferaţi în România, joi, în cadrul programului de relocare extra-UE.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI), transmis AGERPRES, prin acest demers România contribuie alături de comunitatea internaţională la sprijinul şi protecţia refugiaţilor strămutaţi în state terţe, punând în aplicare angajamentele asumate pentru perioada 2020 - 2021.

Finanţarea acţiunilor de relocare a fost susţinută din Programul Naţional Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare 2014-2020.

Poliţiştii IGI - Direcţia Azil şi Integrare, împreună cu reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), i-au întâmpinat la sosirea în Bucureşti pe cei şase refugiaţi.

"Transferul refugiaţilor sirieni reprezintă punerea în aplicare a prevederilor hotărârii de Guvern nr.1596/2008 privind relocarea refugiaţilor în România, pentru perioada 2020-2021", a precizat IGI.

Operaţiunea de transfer a cetăţenilor sirieni reprezintă rezultatul demersurilor şi acţiunilor efectuate pe parcursul mai multor luni, în vederea selectării şi acceptării în România a persoanelor aflate în nevoie urgentă de relocare.

Activitatea de transfer a fost organizată cu sprijinul OIM, care a oferit asistenţă migranţilor până în ţara noastră.

Complementar asistenţei guvernamentale, prin proiecte cu finanţare europeană, OIM va continua să ofere asistenţă specifică cetăţenilor sirieni pe o perioadă de maximum 45 de zile, ulterior fiind înscrişi în programul de integrare.

Activităţile premergătoare transferului, examinările medicale, asistenţa anterioară transferului în România, transportul din ţara de prim azil şi pe teritoriul naţional, asistenţa acordată pe timpul transferului şi după sosirea în ţara noastră sunt finanţate prin intermediul proiectelor implementate la nivelul Inspectoratului General pentru Imigrări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.