DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Satul Poiana din Botoșani - Centru pentru cei 25 de copii ai satului, amenajat în mansarda casei parohiale

www.wikipedia.org
biserica ortodoxa

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor s-a aflat sâmbătă într-o parohie cu mai puțin de 50 de familii din Botoșani – satul Poiana – pentru a sfinți casa parohială construită în ultimii cinci ani.

Casa cuprinde locuința parohială, dar și sediul Centrului de activități pentru copii „Sfânta Sofia”, amenajat la mansarda construcției.

„Grija pentru copiii noștri este mereu deasupra tuturor celorlalte. Așa este în fiecare familie și așa vrem să fie și în sătucul nostru. De aceea am și pus centrul pentru copii deasupra locuinței preotului”, a declarat pentru Basilica.ro preotul paroh Cătălin Ailenei.

„În sătucul nostru sunt 25 de copii cu vârsta mai mică de 10 ani care provin din familii cu posibilități financiare reduse. Ne dorim ca în acest centru sa desfășurăm diferite activități dedicate copiilor: cateheze, ateliere de pictură, de lectură și de hand-made, vizionări de filme educative și religioase, poate chiar și after-school. Dorim ca pe viitor, dacă vom avea posibilitatea, să oferim și o masă caldă copiilor, duminica după Sfânta Liturghie”, a mai spus Pr. Cătălin Ailenei.

Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul a sfințit sâmbătă la Poiana casa parohială cu centrul pentru copii precum și un agheasmatar, o troiță și două fântâni. Lucrările au fost realizate cu efortul financiar al familiei preotului paroh, al comunității parohiale, cu sprijin de la autoritățile locale și județene, cu ajutorul unui grup de credincioși din București și cu susținere din partea Parohiilor Odăi din Otopeni „Sf. Ioan Botezatorul”- Bucecea (Botoșani).

Delegatul Mitropolitului Teofan a oferit mai multe distincții celor implicați în lucrări, iar pe preotul paroh l-a hirotesit iconom.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.