Cine este Sayfullo Saipov, bărbatul care a primit zece condamnări pe viață în SUA, plus 260 de ani de închisoare

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 18-05-2023

Actualizat: 18-05-2023

Article thumbnail

Sursă foto: cnn.com

În 2017, Sayfullo Saipov a ucis 8 persoane, localnici și turiști, și a rănit alți 11, conducând un camion spre pietonii și bicicliștii de pe o stradă din New York. Susținător al ISIS, bărbatul în vârstă de 35 de ani a primit sentința după cel mai sângeros atac terorist de la 11 septembrie 2001 încoace.

Instanța a stabilit zece condamnări pe viață, dintre care opt se execută consecutiv, plus 260 de ani, ceea ce înseamnă că nu va fi eliberat niciodată, potrivit BBC.

Pedeapsa uriașă a fost stabilită în condițiile în care bărbatul din Uzbekistan nu a arătat nicio remușcare în timpul procesului. El își va ispăși pedeapsa într-o închisoare de înaltă securitate unde deținuții petrec până la 23 de ore pe zi în celulele lor.

Prezent în SUA din 2010, Sayfullo Saipov este căsătorit şi tată a trei copii. El avea legături cu gruparea jihadistă Statul Islamic (IS) şi s-a radicalizat în Statele Unite. Înainte de atentat, el a lăsat un mesaj scris de mână prin care jura credinţă Statului Islamic. Împuşcat în abdomen şi arestat de poliţia newyorkeză după atentat, el a strigat 'Allah Akhbar' după ce a coborât din autovehicul.

Imagini de la atentat:

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri