SBU a săltat un agent rus: Sifona către oamenii lui Putin toate detaliile despre lansatoare HIMARS

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 29-10-2022

Actualizat: 29-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) informează că a reținut un agent rus care spiona pozițiile sistemelor de rachete HIMARS și ale obuzierelor cu rază lungă de acțiune M777 din sudul ţării. De asemenea, bărbatul transmitea ruşilor informaţii pe baza cărora invadatorii lansau atacuri asupra oraşului Nikopol, din regiunea Dnipropetrovsk. "Printre principalele sale sarcini a fost identificarea posibilelor poziții de luptă ale sistemelor de rachete HIMARS și ale obuzierelor britanice M777 cu rază lungă de acțiune din apropierea liniei frontului" - se arată în raportul SBU, scrie Rador.

Potrivit ofiţerilor de informaţii, agentul transmitea părţii ruse date pe care armata invadatoare le-a folosit pentru a lansa numeroase lovituri cu rachete asupra Nikopolului, în special asupra infrastructurii energetice. De asemenea, bărbatul raporta ocupanţilor informaţii cu privire la consecințele atacurilor aeriene. Potrivit anchetatorilor, agentul ruşilor s-a dovedit a fi un rezident din satul Vișcetarasivka, raionul Nikopol. Bărbatul a fost recrutat de serviciile speciale ale Rusiei imediat după începerea războiului.(

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri