Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a câştigat un al treilea mandat, cu 51% din voturi, a anunţat, luni, autoritatea electorală a ţării, în ciuda multiplelor sondaje la ieşirea de la urne care indicau o victorie a opoziţiei, relatează Reuters.
Autoritatea a precizat că Edmundo Gonzalez, candidatul opoziţiei, a obţinut 44% din voturi, deşi opoziţia declarase anterior că are "motive să sărbătorească" şi le-a cerut susţinătorilor să continue monitorizarea numărării voturilor.
Maduro, care a apărut la palatul prezidenţial în faţa susţinătorilor care îl aclamau, a declarat că realegerea sa este un triumf al păcii şi stabilităţii şi a reiterat afirmaţia sa din timpul campaniei că sistemul electoral din Venezuela este transparent.
Exit-poll-ul arăta o victorie zdrobitoare a opoziției
Un sondaj realizat de Edison Research, cunoscut pentru sondajele sale privind alegerile din SUA, a prezis la ieşirea de la urne că Gonzalez va obţine 65% din voturi, în timp ce Maduro va obţine 31%.
Firma locală Meganalisis a prezis un vot de 65% pentru Gonzalez şi puţin sub 14% pentru Maduro.
S-au numărat voturile din aproximativ 80% din urne, a declarat preşedintele Consiliului Naţional Electoral (CNE), Elvis Amoroso, adăugând că rezultatele au fost întârziate din cauza unei "agresiuni" împotriva sistemului de transmitere a datelor electorale.
CNE a cerut procurorului general să investigheze "acţiunile teroriste", a declarat Amoroso, adăugând că participarea a fost de 59%.
Opoziţia a declarat anterior că alegătorii au optat pentru o schimbare după 25 de ani de guvernare a partidului socialist. "Rezultatele nu pot fi ascunse. Ţara a ales în mod paşnic o schimbare", a declarat Gonzalez într-o postare pe X în jurul orei locale 23:00, înainte de anunţarea rezultatelor.
Opoziția venezueleană revendică victoria în alegerile prezidențiale după ce Maduro a fost declarat câștigător de către consiliul electoral
Opoziția venezueleană a susținut că Edmundo González l-a învins pe președintele Nicolás Maduro în alegerile prezidențiale de duminică, pregătind o confruntare cu guvernul, care îl declarase anterior câștigător pe Maduro.
"Venezuelenii și întreaga lume știu ce s-a întâmplat", a declarat González în primul său discurs.
Liderul opoziției, María Corina Machado, a făcut anunțul în picioare, alături de González, a cărui marjă de victorie a declarat că a fost "covârșitoare".
Anterior, opoziția a declarat că a obținut rezultatele votării din aproximativ 30% din urnele de vot din întreaga țară, alte rezultate fiind așteptate peste noapte.
Consiliul Național Electoral, care este controlat de loialiștii lui Maduro, nu a furnizat încă rezultatele din 30.000 de cabine de vot din întreaga țară.
Blinken afirmă că SUA au "îngrijorări serioase" cu privire la rezultatul anunțat al alegerilor
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat de la Tokyo că "avem îngrijorări serioase că rezultatul anunțat nu reflectă voința sau voturile poporului venezuelean".
El a făcut apel la transparență în numărarea voturilor.
"Comunitatea internațională urmărește această situație foarte îndeaproape și va reacționa în consecință", a spus el.
Comentează