Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal de spionaj la Sofia - Un presupus spion rus, arestat în sediul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate

ofiter-de-rang-inalt-arestat-de-serviciul-de-securitate-suspectul-este-banuit-de-spionaj-in-favoarea-rusiei-18495285

Un ofiţer al Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate din Bulgaria a fost arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei, după ce a fost monitorizat timp de luni de zile, relatează presa bulgară, potrivit news.ro.

"Acţiunea este un fapt. Este rezultatul unor acţiuni comune ale serviciilor de securitate internă şi a procurorilor", a confirmat, după descinderi care au avut loc luni dimineaţa la Direcţia de Criminalitate Organizată, secretarul general al Ministerului de Interne, Jivko Koţev, citat de Darik Radio.

Ofiţerul reţinut din Ministerul de Interne a fost monitorizat şi controlat timp de luni de zile. Până în prezent, a fost reţinut doar un singur ofiţer, dar este posibil să fie arestat mai mulţi, notează sursa citată.

"Este vorba despre un angajat al Ministerului de Interne care a fost monitorizat, controlat, deci confirm că este vorba despre activităţi de spionaj, dar în acest stadiu mă voi abţine de la alte comentarii", a declarat secretarul general al Ministerului de Interne, Jivko Koţev.

Potrivit unor informaţii neoficiale citate de mediapool.bg, suspectul ar fi furnizat Rusiei informaţii clasificate. Acestea au fost transmise unui diplomat care a lucrat la Ambasada rusă de la Sofia şi care fusese declarat persona non grata cu ceva timp în urmă din cauza unor dovezi de spionaj.

Potrivit Nova TV, informaţiile despre agentul Rusiei din Bulgaria ar fi venit de la serviciile străine. Potrivit postului de televiziune, o anchetă paralelă este încă în curs de desfăşurare la SANS (agenţia de securitate naţională), deoarece se crede că poliţistul reţinut ar fi avut un complice în cadrul agenţiei.

Autorităţile au promis că vor veni marţi cu mai multe informaţii.

Aceasta nu este prima anchetă de acest gen. De obicei, aceste cazuri încep cu evoluţii anunţate cu mare zgomot, dar apoi, sub scuza că este vorba despre date clasificate, sunt trecute sub tăcere, notează mediapool.bg.

La începutul anului 2021, mai multe persoane au fost arestate la Sofia sub suspiciunea că sunt implicate într-un grup de spionaj pentru Rusia. Ivan Iliev, un fost ofiţer de informaţii militare supranumit de anchetatori "Rezidentul", a fost numit ca lider al reţelei. Printre cei reţinuţi se aflau oficiali activi ai Ministerului Apărării, motiv pentru care ancheta a fost condusă de procuratura militară. Cazul a ajuns în instanţă la sfârşitul anului 2021, iar de atunci nu s-a mai vorbit despre acest subiect.

În vara anului trecut, Procuratura a fost investigată pentru cazuri nerezolvate. Concluzia a fost că unul dintre ele era împotriva unui ofiţer SANS suspectat de spionaj.

Deocamdată, nu există informaţii despre cine este diplomatul care a primit informaţiile secrete de la ofiţerul Direcţiei de Criminalitate Organizată.

În ultimii ani, în mai multe rânduri, diplomaţi ruşi din Bulgaria au fost declaraţi persona non grata, fiind suspectaţi de spionaj. În vara anului 2022, cabinetul lui Kiril Petkov a expulzat simultan 70 de diplomaţi ruşi. Cu doi ani mai devreme, ataşatul militar rus de atunci a fost expulzat la rândul său, după ce ar fi cules informaţii despre exerciţiile militare desfăşurate pe teritoriul bulgar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.