Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL Donald Trump, 'asasinat' într-un spectacol de teatru inspirat dintr-o piesă de Shakespeare

Angela Merkel Donald Trump Merkel Trump Merkel

Asasinarea lui Donald Trump sugerată într-o nouă versiune newyorkeză a spectacolului de teatru "Julius Caesar", inspirat din celebra tragedie omonimă scrisă de William Shakespeare, a generat un val de polemici în Statele Unite, determinând companiile Delta Airlines şi Bank of America, doi dintre sponsorii principali ai show-ului, să renunţe la colaborarea cu teatrul care a pus în scenă această reprezentaţie, informează AFP. Spectacolul, montat la Public Theater şi pus deja în scenă de câteva ori începând din 23 mai, ar trebui să fie jucat luni seară în cadrul festivalului "Shakespeare in the Park", care este organizat în fiecare an în Central Park din New York, anunță Agerpres.

Însă duminică, în urma declaraţiilor făcute de mai multe companii mass-media conservatoare, inclusiv de postul de televiziune Fox News, dar şi de unul dintre fiii preşedintelui american, Donald Trump Junior - care a pus întrebări, în spaţiul public, despre finanţarea show-ului -, companiile Delta Airlines şi Bank of America au anunţat retragerea de pe lista sponsorilor acelui teatru newyorkez. "Public Theater a ales să prezinte 'Julius Caesar' într-o manieră care provoacă şi ofensează. Dacă am fi cunoscut intenţia lor, nu am fi luat decizia de a patrona acest spectacol. Ne retragem finanţarea pentru această producţie", a declarat într-un comunicat de presă un purtător de cuvânt al băncii citate.

Cu puţin timp mai devreme, compania aeriană Delta şi-a anunţat la rândul ei retragerea de pe lista sponsorilor. "'Shakespeare in the Park' nu reflectă valorile Delta. Regia lor artistică a depăşit normele bunului gust. I-am informat în legătură cu decizia noastră de a renunţa la patronajul spectacolului", a anunţat compania Delta pe contul ei oficial de Twitter. În acel spectacol cu o durată de aproape două ore, Iulius Cezar este interpretat de un om de afaceri cu părul blond, care seamănă într-un mod bizar cu preşedintele american, iar soţia lui are un accent slav - la fel ca Melania Trump -, potrivit criticilor de teatru care au asistat la premiera producţiei.

Scena asasinării tiranului face şi ea trimitere la o dezbatere politică americană: Cezar este înjunghiat de o mulţime de femei şi de reprezentanţi ai grupurilor minorităţilor. Femeile şi minorităţile din Statele Unite l-au acuzat public pe Donald Trump că le încalcă drepturile constituţionale. Pe site-ul teatrului citat, regizorul spectacolului, Oskar Eutis, nu ascunde aceste asemănări, dar se distanţează de formele de violenţă. "'Julius Caesar' poate fi văzut ca o parabolă cu rol de avertisment pentru aceia care încearcă să combată democraţia prin mijloace non-democratice. Combaterea tiranului nu trebuie să însemne o imitare a acestuia", a declarat regizorul.

Contactat de AFP, teatrul newyorkez, care trebuie să pună în scenă acest spectacol până pe 18 iunie, nu a făcut deocamdată nicio declaraţie despre această controversă, care a apărut după o altă polemică artistică de la sfârşitul lunii mai. Atunci, actriţa de comedie Kathy Griffin a difuzat o înregistrare video ce o prezenta după ce îl "decapitase" pe Donald Trump şi ţinea într-o mână un fals cap al preşedintelui american. După acest episod, actriţa a fost concediată din rolul de coprezentatoare a emisiunii speciale de Revelion difuzate de postul CNN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.