Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal etnic la UMF Târgu Mureș. Prorectorul şi doi prodecani maghiari au demisionat

demisie
"Totodată, s-a înregistrat o declaraţie potrivit căreia colegii maghiari nu se vor prezenta la şedinţele Senatului UMF, ale Consiliilor Profesorale şi Consiliilor Departamentelor unde sunt membri. Motivul invocat este legat de hotărârea Adunării Generale a cadrelor didactice maghiare din 1 aprilie, care a decis aceste măsuri considerând că Senatul UMF Târgu Mureş nu respectă prevederile Legii educaţiei 1/2011, referitoare la învăţământul în limba minorităţilor naţionale", a declarat Szilagy, potrivit Mediafax. El a arătat că demisiile şi boicotarea forurilor de conducere de către cadrele didactice maghiare reprezintă o formă de protest şi că discuţiile cu conducerea UMF s-ar putea relua doar dacă se revine asupra unor "probleme esenţiale" legate de linia de studiu în limba maghiară. "Deci doar dacă se revine asupra unor probleme esenţiale, dacă vedem că suntem pe o traiectorie care promite ceva. Nu putem merge în continuare pe această cale, protocolul din 2012, la punctul 7, dar şi Legea educaţiei prevăd linie de studiu maghiară, organizată în departamente. În Carta Universităţii s-a introdus acest concept de linie în 2012, nu-mi explic de ce aşa greu, la un an şi ceva după apariţia legii, iar acum noi considerăm că nu se implementează. Vrem o structură funcţională, care să reflecte acest lucru", a spus Szilagy. Potrivit acestuia, alte revendicări ale cadrelor didactice maghiare se referă la introducerea limbii maghiare la lucrările practice, pe lângă limba română, "deci nu exclusiv în maghiară", şi grupe de studenţi alocate distinct pentru linia maghiară. La rândul său, liderul cadrelor didactice maghiare de la UMF Târgu Mureş, profesorul Szabo Bela, a precizat că declaraţia potrivit căreia profesorii maghiari care sunt membri ai Senatului UMF, Consiliilor Profesorale şi Consiliilor Departamentelor nu se vor prezenta la şedinţele acestor foruri nu a fost semnată nominal, ci de "conducerea Consiliului liniei maghiare". Discuţiile privind înfiinţarea unei linii maghiare separate la UMF Târgu Mureş purtate joi în prezenţa ministrului Mihnea Costoiu au eşuat, astfel că prorectorul şi prodecanii maghiari urmau să demisioneze vineri, iar profesorii maghiari aleşi în conducerea UMF să boicoteze şedinţele. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, arăta că Senatul UMF Târgu Mureş a decis, în urmă cu trei săptămâni, amânarea discuţiei referitoare la acest subiect şi că se intenţionează reluarea ei, dar s-a ajuns la "un blocaj", întrucât cadrele didactice maghiare cer aplicarea punctului 7 din protocolul semnat în 2012, în prezenţa fostului ministru Ecaterina Andronescu, privind înfiinţarea liniei maghiare. Ministrul Mihnea Costoiu se declara "dezamăgit" de decizia anunţată de cadrele didactice maghiare de la UMF Târgu Mureş, precizând că le-a spus acestora că este "o decizie greşită, profund greşită" şi subliniind că, mai ales în sfera academică dialogul, purtat în cadru instituţional, este principala cale de rezolvare a problemelor. El arăta că ministerul a monitorizat aplicarea punctelor din protocol şi consideră că acestea au fost rezolvate. O Hotărâre de Guvern privind înfiinţarea liniilor maghiare de studiu la UMF Târgu Mureş a fost aprobată, la sfârşitul lunii martie 2012, de Cabinetul Ungureanu. Actul normativ stabilea că la universitate va fi înfiinţată o nouă facultate, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză. Aplicarea HG a fost suspendată în 4 mai 2012, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF. Guvernul Ungureanu a declarat recurs faţă de sentinţa de suspendare a HG, însă ulterior Guvernul Ponta a retras acţiunea. Respectiva HG a fost una dintre temele moţiunii de cenzură a USL în urma căreia a căzut Guvernul Ungureanu. În aprilie 2013, Hotărârea de Guvern din martie 2012 privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul UMF Târgu Mureş, cu programe în limbile română, maghiară şi engleză, a fost anulată de Curtea de Apel Târgu Mureş. sursa: antena3.ro

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.