VIDEO Scandal în direct la TV, între doi politicieni: poliția a intervenit în timpul emisiunii

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 01-02-2014

Actualizat: 01-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prezenți în studiourile Realitatea TV, liderul PNȚCD, Aurelian Pavelescu și deputatul PNL, Mihăiță Calimente au pornit un scandal monstru. 


Cei doi și-au aruncat replici dure, iar Aurelian Pavelescu s-a simțit amenințat de Mihăiță Calimente când acesta i-a spus ”Nu mai ajungi acasă de aici”. Totodată, cei doi și-au aruncat replici dure, Calimente acuzându-l pe Pavelescu că nu reprezintă cu adevărat PNȚCD-ul. ”Bine că-l reprezinți tu, care ai fugit imediat”, i-a replicat Pavelescu.


Moderatorul le-a tăiat microfoanele celor doi și a decis să bage pauză publicitară. În această pauză, Pavelescu a chemat poliția și l-a reclamat pe Mihăiță Calimente.


La sediul Realității TV s-au deplasat 3 agenți, care l-au interogat pe Pavelescu. După discuția cu polițiștii, Aurelian Pavelescu și Mihăiță Calimente și-au reluat locurile în studio și au continuat emisiunea, dar tot pe un ton ridicat.


[video width="720" height="576" mp4="http://www.stiripesurse.ro/wp-content/uploads/2014/02/Pavelescu-vs-Calimente1.mp4"][/video]

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri