DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scandal în justiție: Forumul Judecătorilor acuză nereguli în alegerea noului șef ÎCCJ

justitie

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România a anunţat că analizează necesitatea formulării unei contestaţii împotriva modalităţii de desfăşurare a procedurii de desemnare a noului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin prisma nerespectării dispoziţiilor legale, potrivit News.ro.

  • Context: Secția pentru judecători a CSM a admis, joi, candidatura judecătoarei Corina Corbu pentru funcția de președinte al ÎCCJ, aceasta fiind singura candidatură. Mandatul actualului președinte ÎCCJ, Cristina Tarcea, expiră în septembrie.

"Nu se poate justifica aparenta încălcare a unei dispoziţii exprese a legii cu argumentul că se intenţionează asigurarea unei continuităţi a funcţiei, deoarece, chiar şi după expirarea mandatului actualului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu putea exista un vid managerial, calitatea de conducător al instanţei supreme putând fi exercitată de unul dintre vicepreşedinţi", arată reprezentanţii asociaţiei.

Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Forumul Judecătorilor, procedura de numire a unui nou preşedinte al instanţei supreme a fost declanşată de Secţia de Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în 30 mai, cu depunerea candidaturilor până la 1 iulie, în condiţiile în care funcţia devine vacantă la 14 septembrie.

"Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 alin. 4 din Legea nr. 303/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 242/2018, judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a exercita o funcţie de conducere la nivelul instanţei supreme îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă", arată asociaţia.

Conform sursei citate, aceeaşi dispoziţie este reluată şi de art. 35 alin. 2 din Regulamentul privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, aprobat prin Hotărârea nr. 573/10.04.2019 a CSM - Secţia pentru Judecători, publicată în Monitorul Oficial nr. 279/11.04.2019, Partea I.

Astfel, reiese că perioada în care se pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte al ICCJ este de 30 zile, iar aceasta începe să curgă de la momentul expirării mandatului actualului preşedinte, întrucât atunci se poate vorbi de vacantarea funcţiei.

"Devansarea cu aproape trei luni a termenului de înscriere a candidaţilor împiedică depunerea candidaturii din partea persoanelor care ar fi împlinit condiţiile legale necesare ulterior datei de 1 iulie 2019, respectiv în intervalul de 30 de zile calculat începând cu data de 14 septembrie 2019, când funcţia de conducere devenea vacantă, la expirarea mandatului preşedintelui în exerciţiu", susţin reprezentanţii asociaţiei.

De asemenea, în măsura în care s-ar fi aşteptat împlinirea termenului dilatoriu prevăzut de lege, procedura ar fi fost supusă legilor în vigoare la momentul iniţierii acesteia, ceea ce ar fi putut presupune aplicarea unor norme de organizare judiciară noi, de imediată aplicare, ce ar fi putut fi adoptate în perioada următoare.

"Forumul Judecătorilor din România atrage atenţia asupra faptului de notorietate că orice procedură care este declanşată în condiţii de nelegalitate, existând riscul anulării acesteia, poate fi de natură a inhiba unele persoane care, îndeplinind cerinţele legale, ar fi candidat în condiţii procedurale normale. Nu se poate justifica aparenta încălcare a unei dispoziţii exprese a legii cu argumentul că se intenţionează asigurarea unei continuităţi a funcţiei, deoarece, chiar şi după expirarea mandatului actualului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu putea exista un vid managerial, calitatea de conducător al instanţei supreme putând fi exercitată de unul dintre vicepreşedinţi, existând posibilitatea delegării unui alt judecător în funcţia de conducere temporar vacantă", arată Asociaţia Forumul Judecătorilor.

Potrivit sursei citate, având în vedere dezbaterea publică provocată, graba cu care s-a urmărit finalizarea acestei proceduri poate conduce la "vulnerabilizarea" instanţei care trebuie să constituie coloana vertebrală a sistemului judiciar.

Asociaţia mai arată că preşedintele astfel desemnat face parte de drept din colegiul de conducere al ICCJ (şi îl prezidează), luând decizii privind organizarea administrativ-judiciară a instanţei supreme. De asemenea, preşedintele ICCJ este membru de drept al CSM, urmând a participa la adoptarea de acte administrative care pot fi contestate din cauza modalităţii de constituire a organismului decizional.

"În acest context, Secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii ar avea posibilitatea să iniţieze revocarea procedurii de desemnare a noului preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, implicit, a Hotărârii de validare a acestuia, urmând a organiza un nou concurs, cu respectarea strictă a cadrului legal", mai spun reprezentanţii asociaţiei.

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, susţine că nu poate valida candidatura judecătorului Corina Corbu pentru funcţia de şef al instanţei supreme, întrucât aceasta ”nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege”. Tarcea a explicat că dosarul de candidatură trebuia depus în termen de 30 de zile de la expirarea mandatului şi că numirea ar putea fi lovită de nulitate.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, joi, după ce preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a contestat legalitatea procedurii de numire a succesorului său, că Secţiei pentru judecători îi revine obligaţia de a întreprinde demersurile necesare organizării procedurii de numire, aşa încât să fie asigurată continuitatea funcţiei, fără să fie afectată buna funcţionare a instanţei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.