Ricardo De Burgos, arbitrul meciului dintre echipele FC Sevilla şi Granada, din prima ligă spaniolă de fotbal, s-a făcut remarcat duminică printr-o decizie surprinzătoare, informează AFP.
După ce a fluierat finalul partidei, ca urmare a protestelor jucătorilor echipei Granada, centralul a dat un pas înapoi şi a solicitat celor două echipe să revină pe teren pentru a disputa ultimul minut de joc pe care l-a uitat.
Scorul era 2-1 în favoarea Sevillei în momentul în care arbitrul a fluierat finalul partidei. Mai mulţi jucători ai Granadei s-au apropiat de el pentru a-i semnala că mai este încă de jucat un minut din prelungiri în momentul în care el a pus punct meciului.
După câteva minute scurse, în care unii jucători ai Sevillei, echipa învingătoare, şi-au scos tricourile şi apărătorile de protecţie pentru tibie sau unii chiar s-au îndreptat spre vestiare, arbitrul a luat decizia de-ai rechema pe teren pe cei 22 de jucători pentru ultimul minut rămas. Însă fără consecinţă pentru scor, care a rămas 2-1 pentru Sevilla.
"Arbitrul a fluierat finalul meciului pentru că timpul expirase, iar apoi a venit să ne spună că a comis o greşeală", a spus atacantul Sevillei, Lucas Ocampos. "Se terminase, noi ne scosesem tricourile, nu am mai văzut aşa ceva", a mai spus acesta.
"A fost o situaţie stranie, foarte confuză. Dar, se mai întâmplă. Toţi facem greşeli", a declarat antrenorul Sevillei, Julen Lopetegui, fără să-l acuze pe central.
"Ei fac greşeli aşa cum facem toţi, iar el a făcut tot posibilul pentru a o corecta", a adăugat, la rândul său, antrenorul echipei Granada, Diego Martinez.
Scandal în LaLiga - Jucătorii au fost rechemați de la vestiare pentru a mai juca un minut
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

365
Adio, Mircea Lucescu! Cel mai mare antrenor român este condus pe ultimul drum: Momente copleșitoare pentru fotbalul românesc
365

11
Joel Embiid a fost operat de apendicită înainte de playoff-urile NBA
11

452
Gigi Becali, mesaj pentru Răzvan Lucescu la înmormântarea tatălui: 'Nimeni nu-l mai poate ajuta acum'
452

61
Slujba de înmormântare pentru Mircea Lucescu a început la Biserica Elefterie şi va dura aproximativ două ore
61

26
FIFA a anunțat arbitrii pentru Cupa Mondială 2026: Istvan Kovacs, pe listă
26

70
Cortegiul funerar al lui Mircea Lucescu a plecat de la Arena Naţională
70

39
FC Cincinnati analizează posibilitatea transferului lui Neymar
39

250
Mircea Lucescu va fi înmormântat astăzi. Ce va presupune ultima etapă a ceremoniei
250

122
De la o legendă pentru o altă legendă: Ai dat tot ce ai avut pentru fotbal până la capăt. Odihneşte-te în pace, prietene
122

63
Record egalat în liga nord-americană de hochei pe gheață de un jucător de 18 ani
63

72
Liga Europa: cu Ionuţ Radu titular, Celta Vigo a pierdut joi seara, în deplasare, în faţa formaţiei germane Freiburg
72

32
Conference League: Crystal Palace a învins joi seara, pe teren propriu, gruparea italiană AC Fiorentina
32

1.286
'Nu pot să plec ca un laș'. Mircea Lucescu și interviul care emoționează o țară întreagă - credință, luptă și dragoste pentru România
1.286















Comentează