UPDATE 19 martie, ora 16.46: Reacția șefei POT, Anamaria Gavrilă
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, deputat, a sunat la 112, miercuri, aceasta solicitând sprijinul Poliției Capitalei pentru a scăpa de jurnaliști, care așteptau declarații. Poliția a ajuns la fața locului și a decis să o sancționeze cu „avertisment” pe șefa POT.
Surse oficiale au declarat, pentru MEDIAFAX, că Anamaria Gavrilă a fost cea care a suant la 112 pentru a cere sprijin, simțindu-se „agresată” de jurnaliștii care așteptau în Parlament declarații în urma deciziei CCR.
Polițiștii s-au prezentat la solicitare. Sursele citate precizează că se verifică solicitarea la ora transmiterii știrii.
„Regulamentul vă permite accesul în anumite locuri doar dacă demnitarul vrea să facă declarații”, asta ar fi reclamat consilierii POT, conform unor surse.
Potrivit Regulamentului privind acreditarea ziariştilor la Camera Deputaţilor, „ziariştii acreditaţi au acces la Centrul de presă, în sala de desfăşurare a şedinţelor plenare (în spaţiile special amenajate pentru presă), la şedinţele Comisiilor parlamentare, cu aprobarea acestora, în holul de la nivelul P 1 şi în alte spaţii unde se desfăşoară activităţi parlamentare. Accesul reprezentanţilor mass-media la Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor, la grupurile parlamentare şi la cabinetele membrilor Biroului Permanent este liber”.
Reacția Poliției
Ulterior Poliția a decis să o sancționeze pe Anamaria Gavrilă cu avertisment, întrucât cele reclamate nu se confirmă.
„La data de 19 martie 2025, Poliția Capitalei a fost sesizată de către o femeie, în calitate de deputat, cu privire la faptul că ar exista între aceasta și mai mulți reprezentanți media divergențe verbale.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadru Secției 17, care au constatat faptul că reprezentanții mass-media se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în zona unui hol din incinta Palatului Parlamentului.
Astfel, s-a stabilit faptul că reprezentanții mass-media nu au încălcat prevederile legale, zona respectivă permițând accesul acestora pentru desfășurarea activităților.
În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008”, transmite Poliția Capitalei.
Comentează