Deputatul PNL Ionuţ Stroe a anunţat, vineri, că a transmis preşedintelui Nicuşor Dan petiţia semnată de reprezentanţi ai celor mai importante cluburi sportive din ţară împotriva legii care introduce o pondere minimă de 40% sportivi români în echipele participante la competiţiile sportive naţionale, reiterând că îi solicită şefului statului să nu promulge actul normativ.
"Mesajul principal e clar: legea discriminatorie care afectează valoarea echipelor româneşti pe criterii de cetăţenie trebuie oprită", a scris Stroe, pe Facebook.
"Am solicitat atât oficial, dar şi public preşedintelui României să retrimită legea spre reexaminare sau să o atace la Curtea Constituţională. Cei mai mulţi oameni din sport spun limpede că politicul nu are ce căuta în vestiar şi că autonomia sportului trebuie respectată", a completat deputatul liberal.
Cluburile care au semnat petiţia
Potrivit deputatului, printre semnatarii documentului se află nume grele din sportul românesc:
Universitatea Craiova – Mihai Rotaru
CFR Cluj – Iuliu Mureşan
Dinamo – Andrei Nicolescu
FCSB – Mihai Stoica
Oţelul Galaţi – Cristian Munteanu
FC Botoşani – Valeriu Iftime
Rapid – Dan Șucu
CSM Bucureşti – Iulian Pâslaru
Cristi Balaj – fost arbitru internaţional
Vlad Enăchescu – jurnalist și team manager
Pe 19 noiembrie, Camera Deputaţilor a adoptat, ca for decizional, cu 239 de voturi "pentru", opt "împotrivă" şi 33 de abţineri, proiectul de modificare şi completare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, care prevede că ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la competiţiile sportive naţionale oficiale să nu fie mai mică de 40% din totalul de sportivi participanţi, pentru fiecare echipă, în caz contrar fiind aplicate şi sancţiuni contravenţionale.





























Comentează