Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL între deputații conduși de Ludovic Orban: Acuzații de bolșevism din partea lui Dan Tănasă

dan tanasa

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, marţi, în şedinţă secretă, contestaţia depusă de deputatul AUR Dan Tănasă faţă de sancţiunea disciplinară pe care a primit-o pentru că a adresat unor colegi din Parlament cuvinte şi expresii "care contravin demnităţii şi onoarei funcţiei de deputat", conform Biroului permanent.

Tanasă a declarat după şedinţă că sancţionarea lui este "cea mai mare realizare a acestei coaliţii", menţionând că şi-a cerut scuze cu privire la comportamentul său, scrie agerpres.ro.

"Din păcate, asistăm în acest moment la prima mare realizare a acestei coaliţii de guvernare, sancţionarea lui Dan Tanasă. Eu astăzi am comunicat colegilor parlamentari faptul că îmi cer scuze cu privire la comportamentul meu de la acea dată. În acelaşi timp, sancţiunea care mi-a fost aplicată mie nu doar că a fost aplicată concret neregulamentar, cu încălcarea regulamentului Camerei Deputaţilor, dar este şi una disproporţionată, care, în opinia mea, tratează caracterul, acest stil bolşevic în care actuala coaliţie acţionează împotriva celor care nu sunt în actuala coaliţie de guvernare în acest moment. Înţeleg, trebuia să se aplice o sancţiune, însă era bine dacă sancţiunea era aplicată şi regulamentar şi aplicată proporţional cu cele întâmplate. Există în regulament mai multe nivele de sancţiuni. Eram mulţumit dacă se respecta procedura Camerei Deputaţilor, regulamentul Camerei şi, mai mult decât atât, felul în care s-a desfăşurat şedinţa Comisiei juridice lasă totul la interpretarea membrilor Comisiei", a precizat Tanasă.

El a adăugat că AUR va depune o sesizare la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor pentru sancţionarea disciplinară a unui deputat de la USR PLUS care "a ales să filmeze o şedinţă secretă, încălcând astfel caracterul secret al şedinţei".

"Astăzi s-a judecat în şedinţă secretă. Şedinţa a fost secretă până la un anumit punct, pentru că, din păcate, caracterul secret al şedinţei a fost încălcat de către un coleg deputat de la USR PLUS, care a scos telefonul şi a început să înregistreze, deşi doamna preşedintă de şedinţă a transmis foarte clar în ce constă caracterul secret al şedinţei. Culmea, după ce procedura de sancţionare a subsemnatului a fost încălcată în Comisia juridică şi ulterior în Biroul permanent, iată că şi şedinţa secretă în care s-a judecat contestaţia mea a fost viciată de către un coleg deputat de la USR, nu-i cunosc numele exact acum. În mod evident, urmează să depunem şi noi o sesizare la Biroul permanent pentru sancţionarea disciplinară a colegului deputat care a ales să filmeze o şedinţă secretă, încălcând astfel caracterul secret al şedinţei", a susţinut deputatul AUR.

În context, Tanasă a relatat că a luat cuvântul în plen şi a comunicat colegilor deputaţi în ce constau încălcările regulamentului.

"Spre exemplu, unul dintre reclamanţi în cazul meu a participat la şedinţa Comisiei juridice şi a şi votat, existând un evident conflict de interese, adică cel reclamant m-a şi judecat în acelaşi timp. Nu mi s-a acordat un alt termen pentru a-mi putea prezenta o apărare, deşi în mod normal există o cutumă în Comisia juridică, că orice proiect legislativ care este pentru prima dată pe ordinea de zi a Comisiei juridice se amână. În cazul meu, totul s-a desfăşurat pe repede înainte, la momentul în care a avut loc şedinţa Comisiei juridice, mă aflam în izolare la domiciliu, nu am putut să mă apăr, colegii mei din Comisia juridică au solicitat amânarea, să-mi pot formula apărări, nu s-a dorit acest lucru", a punctat Tanasă.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis că pe parcursul şedinţei secrete va fi restricţionat accesul presei în sala plenului, precum şi accesul altor persoane, în afară de deputaţi şi personalul din cadrul secretariatului general. Şedinţa a fost înregistrată prin mijloace audio-video şi nu a putut fi transmisă altor persoane sau instituţii. Votul asupra contestaţiei lui Dan Tanasă a fost secret, cu buletine.

* Deputaţii USR PLUS Ionuţ Moşteanu şi Silviu Dehelean au depus o sesizare împotriva lui Dan Tanasă pentru afirmaţii nepotrivite faţă de colegii parlamentari şi pentru un "comportament grobian" şi un "limbaj vulgar" după şedinţa de plen din 24 martie.

Mai mulţi parlamentari AUR l-au admonestat, pe holurile Palatului Parlamentului, pe ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în timp ce susţinea o conferinţă de presă alături de liderul USR, Dan Barna. Deputatul AUR Dan Tanasă i-a reproşat ministrului, pe un ton foarte ridicat, o serie de aspecte legate de desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie. El a adresat, totodată, o serie de jigniri mai multor deputaţi USR, printre care Ionuţ Moşteanu, Bogdan Rodeanu, Silviu Dehelean.

Comisia juridică a propus aplicarea sancţiunii cu avertisment scris pentru Dan Tanasă. Aceasta este cea mai gravă sancţiune prevăzută de Regulament şi de Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis pe 7 aprilie, în baza raportului Comisiei juridice, să îi aplice lui Dan Tanasă o sancţiune disciplinară.

Acesta a făcut contestaţie, în care susţinea că atât raportul în baza căruia a fost adoptată decizia, precum şi întreaga procedură "au fost viciate", argumentând, printre altele, că a fost încălcat caracterul secret al şedinţei, cu lipsa procedurii prealabile de stabilire a gravităţii abaterii, aşa cum prevede Regulamentul Camerei Deputaţilor, modul în care a avut loc procedura de vot, precum şi cu faptul că raportul "este rezultatul arbitrariului şi subiectivismului".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.