Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal la Miss Universe: Organizația rupe legăturile cu franciza sa din Indonezia, vizată de plângeri de hărţuire sexuală, și cu cea din Malaezia

Agerpres.ro
Miss Universe

Organizaţia Miss Universe a anunţat că rupe toate legăturile cu franciza sa indoneziană şi cu directoarea locală a acesteia, vizate de plângeri de hărţuire sexuală după ce au cerut unor concurente la un recent concurs să se dezbrace, informează AFP.

"În lumina a ceea ce am aflat, a devenit clar că această franciză nu a respectat standardele, etica şi aşteptările brandului nostru", a indicat sâmbătă seară organizaţia cu sediul în SUA pe platforma de socializare X (fosta Twitter), scrie agerpres.ro.

Şapte dintre cele 30 de finaliste la un recent concurs Miss Universe Indonezia au depus plângere la poliţie după ce au fost supuse unei examinări fizice inopinate şi detaliate.

În consecinţă, organizaţia americană a "decis să pună capăt relaţiei cu actuala sa franciză din Indonezia, PT Capella Swastika Karya, şi cu directoarea acesteia, Poppy Capella".

Avocata celor şapte finaliste, Mellisa Anggraini, a anunţat marţi depunerea plângerii concurentelor la concursul desfăşurat între 29 iulie şi 3 august. Ea a explicat că reprezentanţii PT Capella Swastika Karya le-au cerut acestora să se dezbrace cu două zile înainte de ceremonia de încoronare, pe motiv că erau în căutarea oricăror urme de cicatrici, celulită sau tatuaje.

Cele 30 de finaliste au fost supuse acestor examinări, iar cinci dintre acestea au fost chiar fotografiate, a precizat avocata.

Poliţia din Jakarta a anunţat imediat că plângerile vor fi investigate şi că acestea ar putea servi "drept bază pentru investigaţii mai ample". Franciza indoneziană deţine, de asemenea, licenţa pentru Miss Universe Malaysia, unde nu va avea loc niciun concurs în acest an, potrivit organizaţiei Miss Universe.

Pe Instagram, Poppy Capella a negat orice "implicare". "Nu am cunoscut, ordonat, cerut sau permis nimănui care a jucat un rol şi a participat la procesul de organizare a Miss Universe Indonezia 2023 să comită acte de violenţă sau de hărţuire sexuală prin verificări corporale", a scris ea, precizând că este împotriva "oricărei forme de violenţă sau de hărţuire sexuală".

Concursul Miss Universe Indonezia a avut drept scop desemnarea reprezentantei celei mai mari ţări musulmane din lume la concursul Miss Universe 2023, programat pentru luna noiembrie în El Salvador.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.