Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal la protestul fermierilor din Brăila: un bărbat a devenit violent și a fost săltat de Poliție, după un conflict verbal din stradă

Brigada Rutiera Bucuresti
politia rutiera masina duster

Scandal la protestul fermierilor din Brăila: un bărbat a devenit violent și a fost săltat de Poliție, după un conflict verbal din stradă

Un bărbat de 44 de ani din Brăila, care bloca drumul naţional DN 22 cu o semiremorcă, a devenit agitat şi a adresat injurii şi ameninţări poliţiştilor prezenţi la faţa locului, care l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului, unde a continuat să fie agresiv şi a distrus geamul unui hidrant din interior, ulterior fiind condus apoi şi la Spitalul de Psihiatrie, informează marţi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

Luni seara, poliţiştii au observat o autoutilitară care staţiona în afara părţii carosabile, în localitatea Tudor Vladimirescu, având ataşată o semiremorcă şi blocând circulaţia pe sensul de mers dinspre Râmnicu-Sărat către Brăila. "Poliţiştii au identificat la faţa locului trei bărbaţi care ar fi afirmat că sunt aparţinători ai autovehicului. Aceştia au refuzat solicitarea poliţiştilor de a muta autovehiculul pentru a elibera partea carosabilă. Întrucât unul dintre bărbaţi, de 44 de ani, din localitatea Tudor-Vladimirescu, a devenit agitat şi a adresat injurii şi ameninţări poliţiştilor prezenţi la faţa locului, a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, unde ar fi continuat să se manifeste agresiv şi ar fi distrus un geam al unui hidrant din interiorul sediului Poliţiei Municipiului Brăila şi un birou. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale şi ulterior, cu un echipaj al ambulanţei, a fost transportat la un spital de psihiatrie din municipiu", potrivit IPJ Brăila, informează Agerpres.

În cauză sunt continuate cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj, distrugere şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.