Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL la vârful armatei afgane. Ministrul Apărării şi Şeful Statului Major AU DEMISIONAT

Atlantic Sentinel
armata afgansitan

Ministrul afgan al apărării şi şeful de Stat-Major al armatei şi-au prezentat luni demisiile, după ce peste 140 de militari au fost ucişi vineri într-un atac al talibanilor asupra unei baze în nordul ţării, cel mai sângeros comis vreodată împotriva unui centru de comandă al armatei afgane, transmit Reuters şi AFP, citând un comunicat al preşedinţiei de la Kabul, conform agerpres.

'Preşedintele Ashraf Ghani a acceptat demisiile cu efect imediat ale ministrului apărării, Abdullah Habibi, şi şefului de Stat Major, Qadam Shah Shahim', precizează comunicatul postat pe contul de Twitter al preşedinţiei.

Al-Qaida le cere jihadiştilor să ducă un război de GHERILĂ în Siria

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Ghani, Shah Hussain Murtazawi, a declarat pentru Reuters că demisiile au survenit în urma atacului taliban de vineri asupra unei baze militare afgane situate la câţiva kilometri de oraşul Mazar-e-Sharif, în nordul ţării.

Cel puţin 140 de militari au fost ucişi şi zeci au fost răniţi în atac, a declarat sâmbătă un oficial afgan citat de Reuters, dar, potrivit altor responsabili, bilanţul victimelor ar putea fi chiar mai mare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.