Scandal monstru în USR: președintele filialei Prahova nu a mai suportat și a demisionat

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 13-03-2024

Actualizat: 13-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: observator prahova

Preşedintele USR Prahova, Bogdan Novac, a demisionat din această funcţie, dar şi din toate funcţiile politice deţinute în partid, fiind nemulţumit de negocierile purtate în cadrul Alianţei Dreapta Unită. "Motivul a fost rezultatul negocierii formării Alianţei Dreapta Unită la Prahova, negociere care a fost purtată şi finalizată de conducerea centrală a partidului", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Bogdan Novac, care este şi primar al oraşului Breaza.

Acesta a explicat că mai sunt şi alte persoane nemulţumite, "nu puţine", iar motivele sunt legate de nominalizarea candidatului pentru Consiliul Judeţean şi de poziţiile stabilite de principiu pentru listele de candidaţi.

În ceea ce priveşte candidatul alianţei pentru funcţia de preşedinte al CJ, acesta ar urma să fie deputatul George Ionescu, preşedinte al Forţa Dreptei Prahova.

Bogdan Novac a precizat că a rămas membru USR

"Am rămas membru, mi-am dat demisia din funcţiile politice pe care le ocupam în interiorul USR. (...) Voi candida cu siguranţă pentru un nou mandat la Breaza", a declarat Bogdan Novac.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri