Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal PNL-PSD în teritoriu. Ministrul Sănătății, somat să-l demită pe directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă 'Sf. Spiridon'

Facebook
Alexandru Rafila

Preşedintele PNL Iaşi, Alexandru Muraru, solicită ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, demiterea directorului Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi deoarece nu ar avea pregătire în domeniul medical şi i-a acuzat pe social-democraţi că nu au fost capabili să identifice pentru aceste funcţii de conducere profesionişti “care să nu fie pile de partid”.

Alexandru Muraru a criticat marţi, printr-un comunicat de presă, numirile în conducerile spitalelor a unor oameni care nu au nicio legătură cu domeniul medical.

“Incompetenţa este definiţia unui sistem medical în care persistă teama de a trezi din somn un doctor, unde femei sunt nevoite să nască în stradă sau gravide care pur şi simplu mor pe mâna neglijenţei, unde spitale de pediatrie iau foc şi unde specialiştii lipsesc cu desăvârşire.

Cinismul este definiţia în conducerile spitalelor a unor oameni care nu au nicio legătură cu sistemul şi cu actul medical, aşa cum a făcut PSD Iaşi cu instalarea succesivă a unui botoşănean fără experienţă în domeniul medical la spitalele «Sf. Spiridon» şi «Sf. Maria». Este aceeaşi reţetă ca la Botoşani, unde un fost lăcătuş mecanic a fost numit director al celui mai mare spital din judeţ de către şefii PSD Botoşani, în plin scandal al azilelor de bătrâni. La scurt timp, la maternitatea din Botoşani, o mamă a trei copii a murit pe patul de spital strigând că nu mai are aer”, a declarat Alexandru Muraru.

Liderul PNL Iaşi a reamintit că în 2019, la Spitalul de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi, “baronul” Maricel Popa a adus un manager din Botoşani, “o sinecură care nu avea nicio legătură cu domeniul şi care a stârnit revoltă în lumea medicală ieşeană”.

Muraru a precizat că în acest an acesta a fost numite director la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon”.

“Anul acesta, prin ordinul ministrului PSD Alexandru Rafila şi cu girul prefectului PSD Bogdan Cojocaru, acelaşi om de partid a fost pus director la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» din Iaşi. Reţineţi, vorbim de cele mai mari unităţi medicale din regiunea Nord-Est, unde sunt trataţi mii de pacienţi anual!

Practic, la două din cele mai mari spitale din Moldova, într-un mare centru universitar medical, PSD Iaşi nu a fost capabil să identifice profesionişti care să nu fie pile de partid! În altă ordine de idei, cel care a fost considerat incapabil să conducă Spitalul Judeţean de Urgenţă Botoşani a fost considerat ideal pentru a conduce cele două mari spitale din Iaşi!”, a precizat Alexandru Muraru.

Liderul liberalilor din Iaşi consideră că este doar o chestiune de timp până când aceste numiri politice la vârful spitalelor vor provoca noi tragedii.

“Este doar o chestiune de timp până când incompetenţa şi cinismul care definesc numirile politice făcute de PSD la vârful spitalelor vor provoca noi tragedii. De aceea, solicit ministrului Rafila să prevină o nenorocire care poate curma vieţi omeneşti şi să demită sinecura de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă «Sf. Spiridon» din Iaşi”, a mai declarat Alexandru Muraru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.