Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal rușinos - Avocatul Poporului cere Parlamentului să îi destituie adjunctul pentru că nu știe legea

B1.ro
Renate Weber

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au analizat, joi, o scrisoare din partea Avocatului Poporului, Renate Weber, prin care solicită revocarea din funcţie a lui Daniel Iovănescu, adjunct al Avocatului Poporului în domeniul prevenirea torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, numit în funcţie la 26 octombrie 2022, cu un mandat de 5 ani.

Potrivit solicitării, care va fi analizată de Comisiile juridice, "aproape în fiecare zi, lucrările pe care Daniel Iovănescu le prezintă sunt retrimise cu rezoluţii ale Avocatului Poporului privind corectarea acestora, în aşa fel încât să respecte legea".

"Atitudinea constantă a domnului adjunct Daniel Iovănescu face imposibilă colaborarea dintre Avocatul Poporului şi acesta, cu consecinţa apariţiei unor disfuncţionalităţi în activitatea instituţiei. (...) Din păcate, de la data numirii sale în funcţia de adjunct al Avocatului Poporului, domnul Daniel Iovănescu a dovedit, prin actele întocmite sau avizate în calitate de adjunct: încălcarea cadrului legal de organizare şi funcţionare care guvernează statutul Avocatului Poporului, contestând în permanenţă autoritatea Avocatului Poporului şi vulnerabilizând activitatea instituţiei", se arată în document.

Daniel Iovănescu este acuzat de "nerespectarea şi sfidarea exclusivităţii decizionale a Avocatului Poporului", dar şi de "subrogarea, cu încălcarea legii, în atribuţiile exclusive ale Avocatului Poporului".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.