Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCANDAL SEXUAL în Biserica Catolică: Papa Francisc spune că e 'îndurerat și rușinat'

The Federalist
Papa Francis

Papa Francisc şi-a exprimat „durerea şi ruşinea”, marţi, în legătură cu scandalul sexual în care este implicată Biserica Catolică din Chile, cerând iertare pentru această criză care i-a ameninţat credibilitatea, scrie The New York Times.

„Mă simt obligat să îmi exprim durerea şi ruşinea în privinţa răului ireparabil provocat unor copii de unii preoţi”, a spus Suveranul Pontif în palatul La Moneda din Santiago, Chile, generând aplauze din partea ascultătorilor săi, scrie news.ro.

Citește și: Angajații unei mari companii din România amenință cu greva! Motivul este unul extrem de serios

Papa Francisc a transmis primul său mesaj din cadrul vizitei sale de trei zile în Chile, în prezenţa preşedintelui Michelle Bachelet şi a altor oficiali de top ai acestei ţări, cardinali, episcopi şi diplomaţi străini.

„Sunt unul cu fraţii mei episcopi, aşa încât este potrivit să cer iertare şi să fac orice efort necesar pentru a sprijini victimele, în timp ce ne angajăm să ne asigurăm că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla niciodată”, a mai spus Suvernaul Pontif.

Citește și: Demisie de răsunet în CNA! Care este motivul

În discursul pe care l-a susţinut la palat, Papa Francisc s-a referit şi la perioada dificilă prin care a trecut Chile, apreciind consolidarea democraţiei acestei ţări. Însă, Suveranul Pontif a adăugat că sunt necesare mai multe demersuri pentru a ajuta cetăţenii şi a rezolva problema şomajului.

Catolicii au fost nemulţumiţi de decizia Suveranului Pontif din 2015 prin care l-a numit pe episcopul Juan Barros la conducerea micii dioceze Osorno din Chile. Barros a fost acuzat că şi-a protejat fostul mentor, părintele Fernando Karadima, care în urma unei anchete desfăşurate la Vatican a fost găsit vinovat, în 2011, de abuz asupra unor adolescenţi, timp de mai mulţi ani. Karadima a negat acuzaţiile, iar Barros a spus că nu are cunoştinţe despre aceste învinuiri.

Citește și: Lovitură neașteptată! Ce funcție ar viza în viitor Klaus Iohannis! Nu cea de președinte al României

Însă, acest scandal a afectat biserica, după ce aceasta a fost apreciată pentru apărarea drepturilor omului în perioada dictaturii lui Augusto Pinochet, între anii 1973 şi 1990.

Este estimat că anul trecut numărul chilienilor care se consideră catolici a scăzut la 45% din populaţie, spre deosebire de 74% în anul 1995.

Citește și: Problema mare pentru Halep la Australian Open! Ce s-a întâmplat

Un grup care s-a opus vizitei Suveranului Pontif în Chile a publicat pe Twitter mesajul: „Stop abuzului, acoperirilor şi ipocriziei”.

În ultima săptămână, cel puţin opt biserici catolice din Chile au fost atacate, dintre care una a fost lovită de o bombă artizanală. Atacatorii au lăsat în urmă mesajul: „Papa Francisc, următoarea bombă va exploda în roba ta”. Nu au fost înregistrate victime, iar atacurile nu au fost revendicate.

Citește și: Alertă! Pește cu otravă în magazine – nu există antidot!

La doar câteva ore după sosirea Suveranului Pontif în Chile, două biserici au fost atacate şi incendiate aproape simultan într-un sat mic din apropierea oraşului Temuco, pe care Papa Francisc plănuieşte să îl viziteze miercuri.

De asemenea, a fost atacată o biserică din capitală, în timpul nopţii, cauzând daune minore. Atacatorii au incendiat steagurile statelor Chile şi Vatican şi au aruncat în jur pancarte cu ameninţări la adresa Suveranului Pontif.

Citește și: Mihai Bendeac suprinde: pentru cine a cumpărat un apartament de peste 200.000 de euro

Pe o biserică din capitală a apărut un graffiti cu mesajul: „Arzi, papă, şi complice al papei”.

Unii dintre cei 80 de preoţi chilieni acuzaţi de abuz sexual asupra minorilor au fost condamnaţi de curtea de la Vatican, însă în timpul vizitei Papei sunt în continuare aşteptate proteste privind încercarea de acoperire a acestor cazuri.

Citește și: Coca Cola se extinde în România! Ce brand nou lansează .

Chilienilor li s-a cerut recent să îl evalueze pe Papa Francisc pe o scară de la 0 la 10. Rezultatul a fost de 5,3, cea mai mică notă obţinută de un Papă. Încrederea în Biserica Romano-Catolică este şi mai scăzută, de doar 36%, cea mai mică din America Latină.

Însă, Papa Francisc a fost întâmpinat în Chile cu căldură de mii de oameni, majoritatea tineri, care s-au strâns pe străzile capitalei pentru a îl vedea. Alte sute de mii au participat la o slujbă care a avut loc într-un parc din Santiago, după vizita sa la palatul La Moneda.

Citește și: I se pregătește terenul! Înlocuitoarea Stelei Popescu, aproape să-și intre în drepturi

Aceasta este prima vizită a lui Francisc în Chile după ce a fost numit Papă în 2013.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.