Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scandal: Țările europene ar putea da în judecată AstraZeneca

AstraZeneca
AstraZeneca vaccin

State membre ale Uniunii Europene iau în calcul acţionarea în justiţie a companiei farmaceutice AstraZeneca pentru încălcarea contractelor de furnizare a vaccinului anti-COVID-19 dacă producătorul nu îşi va respecta programul de livrare a preparatului, a declarat marţi ministrul leton de externe Edgars Rinkevics, citat de Reuters.

Ministrul leton a declarat la un post de radio local că în cazul acţionării în justiţie a AstraZeneca aceasta va fi o 'acţiune coordonată', potrivit portalului informativ baltic Delfi.

Fiecare stat membru al UE are un contract de furnizare separat cu compania farmaceutică anglo-suedeză.

AstraZeneca, care a dezvoltat vaccinul în colaborare cu Universitatea Oxford, a informat vineri Uniunea Europeană că nu îşi poate respecta ţintele de livrări convenite până la sfârşitul lui martie, un oficial european precizând pentru Reuters că aceasta înseamnă o reducere de 60% din totalul de 31 milioane de doze de vaccin.

Vezi și: Scandal la Antena 3: Diana Șoșoacă a plecat din emisiune, după un schimb de replici cu Mihai Gâdea / VIDEO

Grupul farmaceutic anglo-suedez a primit o plată în avans de 336 milioane de euro de la UE - a spus un alt oficial european pentru Reuters - atunci când blocul comunitar a încheiat acordul cu AstraZeneca în august pentru o cantitate de cel puţin 300 milioane de doze (primul semnat de UE pentru a-şi asigura vaccinuri împotriva COVID-19).

Pe baza acordurilor de achiziţie în avans încheiate în pandemie, UE face plăţi anticipate către companii pentru a-şi asigura doze, cea mai mare parte a fondurilor fiind de aşteptat să fie folosite pentru extinderea capacităţilor de producţie.

'Volumele iniţiale vor fi mai mici decât se anticipa iniţial, din cauza producţiei reduse la o fabrică din lanţul nostru de aprovizionare european', a comunicat vineri AstraZeneca. Unitatea în chestiune este o fabrică de vaccinuri din Belgia, condusă de partenerul Novasep al AstraZeneca.

Comisia Europeană a spus că a fost convocată o întâlnire, care va începe luni după prânz, cu AstraZeneca după anunţul de vineri.

Potrivit primului oficial european, care a fost implicat direct în negocierile cu AstraZeneca, nu sunt mari speranţe de la întâlnirea de luni, în care i se va cere companiei să explice mai bine întârzierile, însă rezultatul este încă neclar.

Contractele Uniunii Europene cu producătorii de vaccinuri sunt confidenţiale, dar oficialul UE nu a exclus posibile penalităţi împotriva AstraZeneca, având în vedere revizuirea substanţială a angajamentelor anterioare. Sursa, care a dorit să i se păstreze anonimatul, nu a oferit alte detalii pe acest subiect. 'Nu ne aflăm încă acolo', a adăugat ea.

Se aşteaptă ca vaccinul AstraZeneca să primească aprobare de utilizare în Uniunea Europeană la 29 ianuarie, primele livrări urmând să aibă loc de la 15 februarie.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.