Scandalul de corupție din Ucraina - Demisie de răsunet la vârful sistemului de justiție: procurorul șef adjunct părăsește funcția

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 21-11-2025 22:45

Actualizat: 21-11-2025 22:51

Article thumbnail

Sursă foto: espreso.tv

Procurorul șef adjunct al Ucrainei pentru anticorupție, Andriy Synyuk (n. r.: foto jos), și-a anunțat demisia!

El spune că a demisionat din cauza unei anchete interne privind scurgeri de informații, totul într-o anchetă de amploare privind corupția companiei de stat de energie nucleară Energoatom, relatează Kyiv Independent.

Declarațiile acestuia au fost făcute pentru site-ul ucrainean de știri Babel. El spune că a decis să demisioneze pentru a evita orice speculație privind influența sa asupra cazului Energoatom. Biroul Procurorului Specializat Anticorupție (SAPO) a confirmat ulterior că acesta a demisionat.

Suspiciunile

Procurorul șef anticorupție al Ucrainei, Oleksandr Klymenko, a declarat pe 13 noiembrie că SAPO investighează acuzațiile că Synyuk ar fi divulgat informații în cadrul anchetei Energoatom.

Declarația a urmat unor rapoarte conform cărora Mindich ar fi fost avertizat despre posibile percheziții și a părăsit țara înainte.

Klymenko a declarat pentru publicația Ukrainska Pravda că o anchetă internă asupra scurgerilor de informații este în curs și că un proces penal privind acuzațiile este posibil.

Pe 10 noiembrie, Ukrainska Pravda a publicat imagini video cu Synyuk întâlnindu-se cu Oleksiy Meniv, un avocat care a vizitat blocul de apartamente al lui Mindich în aceeași perioadă.

Ancheta

Opt suspecți au fost acuzați în ancheta Energoatom — cel mai mare caz de corupție din timpul președinției lui Volodimir Zelenski.

Timur Mindich, un apropiat al lui Zelenski, ar fi liderul, iar fostul viceprim-ministru Oleksiy Chernyshov a fost, de asemenea, acuzat.

Fostul ministru al Justiției Herman Halushchenko, fostul ministru al Energiei Svitlana Hrynchuk și Rustem Umerov, fost ministru al apărării și actual secretar al Consiliului Național pentru Securitate și Apărare, sunt, de asemenea, investigați în acest caz. Nu au fost încă acuzați oficial.

Vezi și:

Rețeaua de corupție din jurul lui Zelenski: președintele Ucrainei, invocat de procurori într-o anchetă / Sute de milioane de dolari în joc

Prietenul lui Zelenski avea un WC de aur în casă: luxul descoperit de anchetatori în cel mai mare scandal de corupție din Ucraina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri