Fostul prinţ Andrew nu este singurul din Regatul Unit care este implicat în cazul Epstein. Începând de vineri, dezvăluirile jenante despre legăturile strânse dintre fostul ministru Peter Mandelson şi pedofilul american se înmulţesc şi ar putea parafa căderea acestei figuri istorice a Partidului Laburist, scrie AFP, citat de news.ro.
Sfaturi date lui Jeffrey Epstein pentru a obţine o reducere a impozitelor, extrase bancare care atestă transferuri de 75.000 de dolari din partea finanţistului american în beneficiul său şi o fotografie în care apare în lenjerie intimă alături de o femeie în halat: ultimele documente făcute publice de Departamentul american de Justiţie ar putea constitui lovitura de graţie pentru fostul ministru, diplomat şi comisar european în vârstă de 72 de ani.
În ciuda eşecurilor care i-au marcat cariera - adesea pentru servicii prestate către persoane controversate sau obţinute de la acestea -, Peter Mandelson părea de neînvins, obţinând în decembrie 2024 funcţia de ambasador la Washington din partea prim-ministrului Keir Starmer. Dar afacerea Epstein l-a obligat deja să renunţe la acest post în septembrie. La jumătatea lunii ianuarie, a trebuit să-şi prezinte public scuzele pentru că şi-a menţinut prietenia cu Jeffrey Epstein după condamnarea acestuia în Florida, în 2008, pentru că apelase la prostituate minore.
Luni, Keir Starmer l-a însărcinat pe secretarul general al guvernului, Chris Wormald, să „examineze toate informaţiile disponibile cu privire la contactele dintre Peter Mandelson şi Jeffrey Epstein în perioada în care acesta a fost ministru”, adică între 2008 şi 2010, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului.
De asemenea, poliţia din Londra a anunţat că examinează sesizări privind presupuse fapte de „conduită necorespunzătoare în exercitarea unei funcţii publice”. Numele lui Mandelson nu apare în comunicatul poliţiei, dar BBC, The Times şi The Telegraph afirmă că el este persoana vizată de aceste sesizări.
Informații confidențiale dezvăluite lui Epstein?
Conform celor mai recente documente ale Departamentului american al Justiţiei, Peter Mandelson s-ar putut să-i fi oferit lui Jeffrey Epstein informaţii confidenţiale când era ministru al comerţului în guvernul lui Gordon Brown. În special, i-ar fi transmis în 2009 un e-mail intern, destinat prim-ministrului, despre situaţia economică.
Iar într-un alt schimb de e-mailuri din 2009, dezvăluit de Financial Times, Peter Mandelson pare să-i sugereze lui Jeffrey Epstein să-l roage pe şeful JPMorgan să-l „ameninţe uşor” pe ministrul britanic de finanţe de atunci, pentru a obţine reducerea unei taxe pe bonusurile bancherilor.
Mandelson, cel care a fost unul dintre arhitecţii New Labour alături de Tony Blair, a anunţat duminică seara că părăseşte Partidul Laburist pentru a nu-i „cauza şi mai multă stânjeneală”, dar premierul Keir Starmer a opinat luni că el „nu ar mai trebui” să fie nici membru al Camerei Lorzilor, potrivit purtătorului său de cuvânt. Cu toate acestea, premierul nu are putere de decizie în această chestiune, a reamintit purtătorul de cuvânt.
Mandelson a fost numit în Camera Lorzilor în 2008, dar şi-a suspendat activitatea din această adunare parlamentară la sfârşitul lunii ianuarie 2025, după numirea sa la Washington.
Întrebat duminică de BBC despre unele dintre ultimele dezvăluiri, Peter Mandelson a răspuns că nu-şi aminteşte de transferurile de 75.000 de dolari şi că nu ştie dacă aceste extrase sunt autentice. El a asigurat, de asemenea, că „nu reuşeşte să localizeze locul şi nici să identifice femeia” în halat care apare în fotografia nedatată.
Andrew și fosta soție, compromiși și mai mult
În ceea ce-l priveşte pe fostul prinţ Andrew, care a fost deja destituit din funcţiile sale regale în octombrie de către fratele său, regele Charles al III-lea, ultimele documente ale Departamentului de Justiţie american - noi e-mailuri şi fotografii cu el îngenunchiat şi aplecat peste o tânără întinsă pe jos - nu au făcut decât să alimenteze suspiciunile cu privire la posibila sa implicare în traficul de tinere femei atribuit lui Jeffrey Epstein, suspiciuni care au fost întotdeauna respinse de fostul prinţ, care a refuzat până acum să răspundă la întrebările unei comisii a Congresului.
Mai mult, după acuzaţiile Virginiei Giuffre, o a doua femeie a afirmat că a fost trimisă de Jeffrey Epstein în Regatul Unit pentru a întreţine relaţii sexuale cu Andrew, potrivit avocatului acesteia, citat de BBC.
Fosta soţie a lui Andrew, Sarah Ferguson, îl însoţeşte şi ea în căderea sa. Printre documentele difuzate vineri se află mai multe e-mailuri în care ea îşi manifestă admiraţia pentru pedofilul american condamnat. „Mulţumesc, Jeffrey, că eşti fratele pe care l-am visat întotdeauna”, îi scria fosta ducesă de York într-un e-mail din 2009. Câteva luni mai târziu, ea îi explica finanţistului că are „nevoie urgentă de 20.000 de lire” pentru a-şi plăti chiria. „Nu găsesc cuvinte pentru a descrie dragostea şi recunoştinţa mea pentru generozitatea şi bunătatea ta”, scria ea în ianuarie 2010. „Sunt la dispoziţia ta. Căsătoreşte-te cu mine”, se oferea ea.





























Comentează