Controversa provocată de decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele sale de presă a ajuns, miercuri, 11 noiembrie, în ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA). Membrii Consiliului au exprimat opinii diferite asupra incidentului de la Palatul Cotroceni. În timp ce Dorina Rusu și Georgică Severin au invocat prevederile legale privind accesul presei la evenimentele instituțiilor publice, Monica Gubernat și Lucian Dindirică au atras atenția asupra injuriilor personale adresate președintelui de jurnalist.
Discuțiile au avut loc la o zi după conferința de presă în care Nicușor Dan i-a comunicat lui Ovidiu Vanghele, jurnalist la Centrul de Investigații Media, că nu îi va mai permite să participe la conferințele sale până la încheierea mandatului.
Președintele și-a justificat decizia prin jignirile pe care jurnalistul i le-a adresat în trecut, în special pe rețelele sociale. Anunțul a venit după ce Vanghele formulase o întrebare despre procurorul general Cristina Chiriac, la care președintele nu a mai răspuns.
Dorina Rusu: „Palatul Cotroceni nu este proprietatea președintelui”
Dorina Rusu, membră CNA, a criticat decizia anunțată de Nicușor Dan, susținând că legislația garantează accesul jurnaliștilor la evenimentele publice organizate de instituțiile statului.
Aceasta a admis că eventualele afirmații ofensatoare publicate de Vanghele pe Facebook puteau face obiectul unei discuții separate, însă a apreciat că ele nu justifică excluderea acestuia de la conferințele de presă.
„Dacă a scris pe Facebook ceva despre președinte, ar fi existat un alt cadru în care să existe o explicație, o discuție cu privire la asta, și nu în timpul unei conferințe de presă și să nu-i dea voie să mai participe la conferințe de presă, pentru că legea prevede în mod expres că nicio autoritate nu are voie să interzică jurnaliștilor să participe la evenimentele președintelui și la conferințe de presă, pentru că Palatul Cotroceni nu este proprietatea președintelui, ci este, reprezintă o instituție”, a afirmat Dorina Rusu.
Membra CNA a precizat că accesul reprezentanților presei trebuie garantat atât timp cât aceștia nu împiedică desfășurarea activităților instituției și nu pun în pericol ordinea publică.
Ea a avertizat că o asemenea decizie ar putea avea consecințe inclusiv pentru relația dintre instituțiile statului și reprezentanții mass-media.
„Mie mi se pare că este un precedent periculos și vorbesc și din punctul de vedere al reprezentantului, membrului unei instituții care trebuie să colaboreze cu instituția prezidențială pentru niște proiecte”, a declarat Rusu.
Aceasta și-a exprimat speranța că instituția prezidențială va continua să colaboreze cu CNA în proiecte privind combaterea dezinformării și protejarea libertății de exprimare.
„Eu sper ca noi să colaborăm cu instituția prezidențială pentru proiecte care se referă la apărarea libertății de exprimare și, sigur, la dezinformare, dar asta implică și apărarea libertății de exprimare, și nu la proiecte care să împiedice jurnaliștii să își facă meseria sau la proiecte care să ducă spre cenzură”, a adăugat Dorina Rusu.
Georgică Severin: „Trebuie să existe motive de cu totul altă natură ca să se interzică accesul”
Georgică Severin a susținut, la rândul său, că legislația privind liberul acces la informațiile de interes public nu permite excluderea arbitrară a jurnaliștilor de la evenimentele instituțiilor publice.
„Ce s-a întâmplat, într-adevăr, este destul de grav și indică o anumită viziune despre ceea ce înseamnă nu numai libertatea presei și libertatea de exprimare, dar și despre respectarea legislației în vigoare. Conform Legii 544, accesul jurnaliștilor în instituțiile publice la evenimente organizate este liber. Deci trebuie să existe motive de cu totul altă natură ca să se interzică accesul”, a declarat acesta.
Severin a cerut ca situația să fie analizată după aceleași standarde care ar fi aplicate oricărui alt politician.
El a abordat însă și o altă declarație a președintelui, pe care a considerat-o chiar mai îngrijorătoare decât incidentul cu Ovidiu Vanghele.
Potrivit interpretării sale, Nicușor Dan ar fi sugerat, într-o intervenție anterioară, că desfășurarea unor alegeri corecte nu mai ține doar de numărarea voturilor, ci și de felul în care cetățenii își formează opiniile.
„Eu cred că dacă începem să controlăm cum cetățenii își formează opiniile, deja nu mai vorbim de alegeri libere în niciun caz și, de aceea, cred că rolul nostru de Consiliu Național Audiovizual este să veghem la respectarea legislației, dar și la posibilitatea pluralității de idei, pluralității de exprimare și la respectarea demnității și libertății jurnaliștilor”, a afirmat Georgică Severin.
Declarația la care a făcut referire Severin a fost rostită de Nicușor Dan pe 6 noiembrie, la un eveniment organizat de Curtea Constituțională. Președintele a susținut că legitimitatea alegerilor nu mai poate fi evaluată exclusiv prin corectitudinea numărării voturilor, fiind necesară și protejarea procesului de formare a opiniilor în fața manipulării algoritmice, a conturilor false și a campaniilor de dezinformare.
Lucian Dindirică: „I-a adus niște injurii extrem, extrem de urâte. Personale”
O poziție diferită a avut Lucian Dindirică, care a atras atenția că trebuie clarificată întinderea interdicției anunțate de Nicușor Dan.
Acesta a făcut distincția între participarea la conferințele de presă ale președintelui și accesul general la activitățile organizate de Administrația Prezidențială.
„Cred că doar la conferințele de presă ale domnului președinte nu îl mai vrea pe acel ziarist. Nu cred că nu va colabora cu Administrația Prezidențială, pentru că aici ar fi păcatul mare. Deci nu știu dacă accesul este interzis complet la evenimentele organizate la Palatul Cotroceni de Administrația Prezidențială sau doar la conferințele de presă din mandatul președintelui. Probabil că dumneavoastră trebuie să faceți aici o specificație foarte clară”, a afirmat Dindirică.
Membrul CNA a amintit și motivul invocat de Nicușor Dan pentru restricționarea accesului jurnalistului.
„Pe de altă parte, din ce am citit, nu urmăresc ziaristul respectiv, înțeleg că i-a adus niște injurii extrem, extrem de urâte. Personale”, a subliniat Lucian Dindirică.
Monica Gubernat îi ia apărarea președintelui: „Dreptul la injurii nu este egal cu dreptul la liberă exprimare”
Monica Gubernat, fostă președintă a CNA, a avut una dintre cele mai ferme intervenții în apărarea lui Nicușor Dan.
Aceasta a criticat atmosfera de la conferința de presă și a atras atenția că libertatea de exprimare nu trebuie confundată cu posibilitatea de a adresa injurii.
„Nu mă așteptam să iau apărarea președintelui, dar ce am văzut eu la Cotroceni, toată conferința aceea de presă, a fost foarte multă agresivitate. Iar dacă noi considerăm că dreptul la injurii este egal cu dreptul la liberă exprimare, înseamnă că suntem membri CNA degeaba”, a declarat Monica Gubernat.
Intervenția sa a adus în discuție un aspect distinct de cel al acreditării jurnaliștilor: limitele exprimării publice și protejarea demnității persoanelor vizate, inclusiv atunci când acestea dețin funcții importante în stat.
De la „netrebnic de președinte” la „gunoi” și „nemernic”: ce i-a reproșat Nicușor Dan jurnalistului
Conflictul dintre Nicușor Dan și Ovidiu Vanghele are în spate o serie de postări publicate de jurnalist pe Facebook, în special după numirile făcute în aprilie 2026 la conducerea marilor parchete.
Într-un mesaj din 8 aprilie, Vanghele l-a numit pe președinte „netrebnic”, „gunoi” și „nemernic”, afirmând că acesta s-ar fi compromis politic și moral. În alte intervenții, jurnalistul a folosit expresii precum „Ești absolut grețos, abjectule” și „deficientule”.
Marți seară, după ce Vanghele l-a întrebat despre un vot exprimat de procurorul general Cristina Chiriac în Secția pentru procurori a CSM, Nicușor Dan i-a comunicat decizia sa:
„Față de injuriile pe care mi le-ați adus, am dispus ca dumneavoastră să nu mai veniți la conferințe de presă, la Palatul Cotroceni, în acest mandat. Colegii mei miloși au sărit peste ordinul meu, peste dispoziția mea. V-o comunic și îmi cer scuze că v-am făcut să așteptați, dar dumneavoastră nu o să mai veniți și nu o să mai puneți întrebări în acest mandat.”
Jurnalistul a reacționat ulterior pe Facebook, afirmând că singurul său regret este că nu a insistat pentru a primi un răspuns la întrebarea despre Cristina Chiriac. El a recunoscut că a fost surprins de reacția președintelui.

































