Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, şi prim-viceministru Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, Yevhen Kudriavets, au agreat constituirea unui grup de lucru, format din reprezentanţi ai celor două ministere, ai autorităţilor regionale din Ucraina şi ai ministerelor de Externe din cele două state, grup care va elabora propuneri ce vizează asigurarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române la educaţia în limba maternă, inclusiv limba română, "în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate" de Ucraina, relatează Agerpres.
Ministrul Daniel David a avut, miercuri, o discuţie în format videoconferinţă cu Yevhen Kudriavets, prim-viceministru al Educaţiei şi Ştiinţei din Ucraina, privind implementarea măsurilor de reformă educaţională din Ucraina, la nivelul ciclului liceal, cu impact asupra învăţământului cu predare în limba română.
Potrivit unui comunicat remis presei, rezultatele activităţii acestui grup vor fi discutate la nivel de miniştri în cel mai scurt timp.
"Aşa cum am spus în diverse contexte, un ministru român al Educaţiei şi Cercetării trebuie să răspundă prezent şi să fie implicat de fiecare dată când comunităţile româneşti din afara ţării îi solicită sprijinul în promovarea limbii şi culturii naţionale sau în orice problemă care priveşte sistemul de educaţie-cercetare", a declarat Daniel David, citat în comunicat.
De asemenea, Daniel David s-a întâlnit, marţi, la Chişinău, cu omologul din Republica Moldova, Dan Perciun, context în care au fost analizate proiectele comune aflate în derulare şi demararea unui nou proiect prin care profesori români să susţină programe de învăţare a limbii române pentru diverse comunităţi din Republica Moldova, proiect care va fi supus atenţiei şi în cadrul următoarei întâlniri între premierii celor două ţări.
Context
Numeroase licee cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi, Ucraina, vor dispărea începând de la 1 septembrie 2027, ca urmare a reorganizării sistemului de învăţământ, a declarat la 22 octombrie pentru AGERPRES, secretarul responsabil al Uniunii Inter-regionale "Comunitatea Românească din Ucraina", Aurica Bojescu.
Potrivit sursei citate, Consiliul Regional Cernăuţi a aprobat noua reţea de licee din regiune, care prevede doar patru licee cu predare în română şi nouă mixte.
Cele patru licee cu predare în limba română vor funcţiona în oraşul Cernăuţi, precum şi în comunele Hliboca, Ostriţa şi Herţa. Această reformă educaţională a stârnit îngrijorare în comunitatea românească din regiunea Cernăuţi.
"Acum sunt 32 de licee, 12 sunt mixte, cu două limbi, iar din cele 20 de licee româneşti vor rămâne patru. Vor fi copii care nu vor avea ce să facă şi dacă doresc numaidecât să îşi facă studiile, să meargă la facultate, atunci vor fi nevoiţi să înveţe în altă parte, în licee ucrainene. Copiii nu prea au de ales. Sau te duci în altă parte, sau nu mai înveţi. (...) Este o situaţie foarte grea. Trebuie neapărat ca cineva să ia măsuri", a afirmat Bojescu, care susţine că liderii comunităţii româneşti au cerut ca în fiecare comună românească să rămână câte un liceu.
Decizia Consiliului Regional Cernăuţi de închidere a numeroase licee româneşti are loc în pofida opoziţiei comunităţii de români, care atrage atenţia asupra încălcării dreptului de învăţare în limba maternă pentru etnicii români.
"Această reformă va duce pe viitor şi la dispariţia gimnaziilor, deoarece în unele dintre localităţi liceele vor fi cu predare în ucraineană şi atunci părinţii nu îşi vor mai da copii la gimnazii în română, ci la cele ucrainene, ca să le fie mai uşor în continuarea studiilor. Mai mult decât în acele licee mixte, cum ar fi cele din Mahala, predarea se va face în ucraineană, iar româna va fi predată doar la disciplinele Limba română şi Literatura română şi universală. Există şi riscul de dispariţie a limbii atunci când dispare şcoala în limba maternă. Aici este o încălcare a Constituţiei Ucrainei şi drepturilor omului, care garantează tuturor cetăţenilor învăţarea în limba maternă", afirmă Neculai Costaş, profesor de limbă şi literatură română la o şcoală gimnazială din Cernăuţi.
Noul act normativ va determina închiderea unor licee din sate istorice româneşti precum Mahala, Tărăşeni, Noua Suliţă, Hliboca, Crasna, Pătrăuţi, Storojineţ sau Mămăliga. De asemenea, nu va exista niciun liceu cu predare în limba română în satele de pe Valea Siretului.






























Comentează