Scandalurile de corupție se țin lanț în Ucraina, totul în condițiile în care țara vecină speră să se apropie de două alianțe majore: UE și NATO.
Biroul Național Anticorupție (NABU) și Parchetul Specializat Anticorupție (SAP) din Ucraina au descoperit că doi procurori din cadrul Parchetului General au primit o mită în valoare de 170.000 de dolari, informează RBC, potrivit Rador Radio România.
Unul dintre procurori a fost reținut la locul de muncă. Potrivit anchetei, cei doi au primit 170.000 de dolari americani pentru a decide închiderea unui dosar penal - se arată într-un mesaj transmis, marţi, de procurorul general al Ucrainei, Andri Kostin. "Întotdeauna am subliniat: toleranța zero față de corupție este poziția noastră de principiu și facem totul pentru a confirma acest principiu" - a subliniat Kostin.
Alte cazuri recente de corupție
Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) din Ucraina au destructurat o grupare care plănuia să plaseze "oameni potriviți" în funcții de conducere în organele teritoriale ale Serviciului Vamal de Stat, informa la 5 iulie agenția ACC. Potrivit datelor din anchetă, funcția de șef al Biroului Vamal Cernăuți "costa" 200.000 de dolari. Membrii grupării plănuiau să organizeze diverse scheme de corupție, dacă ar fi reuşit să-şi pună în funcţie persoana care să îi ajute în acest sens. De asemenea, aceştia se așteptau că cei din conducerea Serviciului Vamal de Stat al Ucrainei vor "trece cu vederea" corupția de la vamă, dacă vor primi jumătate din banii obținuţi ilegal. Aceeași schemă a fost încercată şi la Biroul Vamal Lviv - unde gruparea a oferit un milion de dolari pentru funcția de șef.
Șeful adjunct interimar al Serviciului Fiscal de Stat din Kiev a fost reținut și acuzat de luare de mită de la diverse firme, totul în schimbul acordării de licențe de „întreprinzător”, a anunțat Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) la 12 iulie. Într-o postare pe Facebook, SBU a declarat că bărbatul în cauză ar fi luat bani de la directorul unei companii din Kiev, care se ocupă cu vânzarea angro de combustibil. "În schimbul unei 'recompense' bănești, oficialul a promis că va acorda antreprenorului licențe pentru vânzarea de combustibil", se arată în comunicat.
Comentează