Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scenariu lansat de un senator PNL: Toader mușamalizează o gafă de proporții?

intrebare

Senatorul PNL Daniel Fenechiu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că ministrul Justiției, Tudorel Toader, amână procedura de selecție a procurorului european care va reprezenta România în Parchetul UE pentru că OUG 8/2019 va fi modificată în Parlament.

Fenechiu a spus că printre juriștii din Parlament circulă o întrebare legată de ce se întâmplă dacă procurorul european al României e ales în baza OUG 8/2019 și pe urmă Parlamentul modifică ordonanța.

OUG 8/2019 se referă la procedura de desemnare a candidaților în numele României pentru funcția de procuror european în viitorul Parchet European (EPPO).

Din acest motiv, a spus senatorul PNL, Tudorel Toader ar fi decis să amâne selecția până când OUG 8/2019 va fi tranșată în Parlament.

Potrivit lui Fenechiu, OUG 8 nu respecta standardele europene și Tudorel Toader nu ar vrea să recunoască că a făcut greșeli în ordonanță.

Ministerul Justiției a anunțat miercuri că interviul candidaților din partea României pentru Parchetul European, stabilit inițial pe 22 martie, va fi reprogramat la o dată „ce urmează a fi anunțată”. La selecție s-au înscris 5 procurori: Cătălin Laurențiu Borcoman, Marius Bulancea, Laura Ecedi Stoisavlevici, Elena Hach și Daniel Horodniceanu.

  • Parchetul European (EPPO) va fi un parchet european independent responsabil cu investigarea, urmărirea penală şi trimiterea în judecată a autorilor infracţiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale UE şi a complicilor acestora. Regulamentul (UE) 2017/1939 al Consiliului (1) privind EPPO a intrat în vigoare la 20 noiembrie 2017. În conformitate cu articolul 120 din respectivul regulament, EPPO îşi va începe activitatea în urma unei decizii a Comisiei, odată ce acesta va fi înfiinţat, dar nu mai devreme de 3 ani de la data intrării în vigoare a Regulamentului privind EPPO.

Citește și: VIDEO - Tăriceanu, întrebat de un alegător dacă este prieten cu Dragnea: Vă spun sincer, țara trebuie guvernată .

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.