Scenariu optimist la Kiev: Ucraina ar putea intra în NATO înainte de a adera la UE

Autor: George Traicu

Publicat: 08-10-2024

Actualizat: 08-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Capital

Ucraina s-ar putea alătura Alianței Nord-Atlantice înainte de a dobândi calitatea de membru al Uniunii Europene, un astfel de scenariu fiind indicat de dinamica procesului de negociere și de "tradiția" extinderii UE - consideră deputatul ucrainean Oleksandr Kornienko, prim-vicepreședinte al Radei Supreme de la Kiev, notează RBC, potrivit Rador Radio România.

Politicianul a declarat, în cadrul "dialogului geopolitic" de la European Policy Centre din Bruxelles, că se așteaptă ca Ucraina să devină stat membru al NATO înainte de a adera la UE. Astfel, Kornienko a atras atenția asupra faptului că toate "valurile de expansiune" ale UE au avut loc după alegerile europene, iar următoarele sunt planificate pentru 2029.

"Deci, după cum cred, următoarea oportunitate de extindere a UE s-ar putea deschide tocmai după alegerile respective pentru Parlamentul European" - a remarcat deputatul. Prim-vicepreședintele legislativului de la Kiev a adăugat că partea ucraineană va face tot posibilul pentru a fi pregătită pentru o astfel de evoluţie a situaţiei. "Dar, în acest moment, este dificil de prezis care va fi decizia țărilor membre. În politică, cinci ani este un timp foarte lung" - a subliniat Kornienko.

Parlamentarul ucrainan a mai declarat că, în timpul vizitei sale la Bruxelles, împreună cu delegația Ucrainei, se ocupă de problema negocierilor privind continuarea examinării legislației ucrainene pentru conformitatea cu normele legale ale UE. "Aceasta este condiția cea mai importantă condiţie pentru aderarea oricărei țări la UE" - a explicat deputatul. Acesta a adăugat că Ucraina este "clar conștientă" de faptul că procesul de extindere se bazează "pe realizările fiecărei țări candidate" și este gata să "lucreze cu sârguință" pentru a finaliza această cale de integrare europeană și a dobândi calitatea de membru deplin în cadrul UE.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri