Scenariul dezastrului bugetar din 2008 s-ar putea repeta

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 17-11-2014

Actualizat: 17-11-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Scenariul dezastrului bugetar din 2008 s-ar putea repeta. Aceeaşi reţetă – umflarea cheltuielilor sociale în campanie – a fost aplicată fără resurse credibile de plată, într-un context internaţional fragil. FMI reintră în scenă, urmând negocieri foarte dure, scrie capital.ro.

După cascada de promisiuni revărsată asupra tuturor categoriilor sociale dependente de bugetul naţional, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a vorbit, prin vocea reprezentantului său în România, Guillermo Tolosa. „A existat un efort considerabil pentru a face economia mai solidă și mai rezistentă la șocuri, deoarece această stabilitate a venit în urma faptului că situația conturilor fiscale este mult mai bună decât în urmă cu șase ani. Așadar, credem că este extrem de important pentru România să nu pună în pericol această îmbunătățire considerabilă“, a declarat acesta pentru Reuters.

„Mă aştept ca anul viitor să avem cele mai dure negocieri cu FMI de până acum“, spune Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal, care arată că vor fi constrângeri bugetare foarte mari din cauza angajamentelor de plată, dar şi a acelora de a restrânge deficitul până la 1,4% din PIB.

Alături de FMI va fi şi Comisia Europeană care, într-un raport recent, estima un gol bugetar de 10 miliarde de lei pentru 2015. În realitate, minusul porneşte de la 15 miliarde de lei pentru că forul european a calculat exclusiv în baza cadrului legal în vigoare. Prin urmare, nu au fost incluse în acest deficit majorările de pensii, care se ridică la 2,7 miliarde lei, potrivit ministrului bugetului, şi ale ajutoarelor sociale, de încă un milliard de lei. În plus, guvernul a semnat şi un acord cu sindicatele din învăţământ prin care promite majorarea salariilor cu câte 10% anual, în următorii trei ani.

„FMI avertizează că există riscul ca trendul din ultimii şase ani să se inverseze. Încă nu este târziu să ne redresăm, dar vor fi necesare măsuri de ajustare atât pe parte de venituri, prin creşterea taxelor, cât şi de cheltuieli, prin tăieri“, spune Ionuţ Dumitru. Opinia sa privind iminenta creştere a taxelor este împărtăşită de majoritatea analiştilor şi fiscaliştilor, iar proiectul de Cod Fiscal publicat de Ministerul de Finanţe în vară arată că guvernul intenţionează să crească foarte mult taxele locale pe clădiri, terenuri şi maşini. Temerea este cu atât mai întemeiată cu cât tăierea unor cheltuieli devine puţin probabilă după promisiunile de campanie.

Însă, guvernul condus de Victor Ponta a dat continuu mesaje că situaţia bugetară este sub control şi că taxele nu vor creşte, iar cota unică va rămâne neschimbată, aducându-l ca garant al acestor afirmaţii pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu pe care l-a anunţat ca succesor. Numai că fostul prim ministru a spus în campanie, la un post de radio, că „va trebui să vină momentul să reconsiderăm acest nivel (al cotei unice n.r.)“, mai scrie capital.ro.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri