Scene ca-n filme, la olteni: Polițiștii au tras cu pistolul ca să prindă un șofer beat care 'zbura' pe șosea

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 29-06-2019

Actualizat: 29-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: AJC.com

Un şofer în vârstă de 42 de ani, care circula cu 127 de km/h în localitate şi care a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor, a fost urmărit de aceştia, oamenii legii trăgând trei focuri de armă pentru prinderea sa. Bărbatul nu avea permis şi se afla şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, sâmbătă, în jurul orei 20, poliţiştii rutieri au depistat, cu ajutorul aparatului radar, un autoturism care se deplasa cu viteza de 127 km/h, pe DN 64, în localitatea Grădinari.

Citește și: Viorica Dăncilă, la Congres: Suntem la o răscruce. În acest moment, PSD nu îşi permite experienţe noi

“Întrucât conducătorul auto nu a respectat semnalul regulamentar de oprire, poliţiştii au pornit în urmărirea acestuia, efectuând trei focuri de avertisment, cu arma din dotare, unul în plan vertical şi două asupra pneurilor. În urma focurilor de armă nu au rezultat victime sau pagube materiale”, au precizat reprezentanţii IPJ Olt.

Conducătorul auto a fost prins şi identificat, fiind vorba de un bărbat de 42 de ani din comuna Grădinari.

Citește și: Klaus Iohannis face dezvăluiri după ce s-a zvonit că ar pleca la Consiliul European: Vreau să rămân președintele României

Poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu are permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, prezentând o concentraţie de 0.93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

El a fost dus la o unitate medicală pentru a i se recolta probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Citește și: Rareș Bogdan ironizează discursurile de la Congresul PSD: A fost umor de Tom și Jerry .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri