Un polițist din orașul Horezu a fost lovit în cap cu cătușele de un adolescent de 16 ani pe care voia să-l încătușeze. Tânărul a reușit să fugă, dar a fost prins de oamenii legii o oră mai târziu. Acum este reținut, iar procurorii cer să fie arestat preventiv, anunță MEDIAFAX.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, duminică noaptea, adolescentul de 16 ani a fost implicat într-un conflict cu o altă persoană, într-un bar din localitate. Acesta ar fi distrus mai multe bunuri din local, iar clienții, speriați, au solicitat ajutorul polițiștilor.
La fața locului a ajuns un echipaj de la Ordine publică, iar unul dintre agenți a vrut să-l încătușeze pe adolescentul agresiv. A reușit să-l imobilizeze, apoi, ajutat de rude și prieteni, minorul l-ar fi lovit pe agent în cap cu cătușele și a fugit.
„Echipajul de ordine publică ajuns la faţa locului şi observând comportamentul agresiv verbal şi fizic al suspectului a procedat la încătuşarea acestuia. În timpul manevrelor de imobilizare, după ce un agent de poliţie a reușit aplicarea unei cătușe pe mâna stângă a suspectului, în sprijinul acestuia din urmă au intervenit alte persoane care au cerut organelor de poliție să îl lase în pace pe acesta. Suspectul, profitând de situaţia creată, a reușit sa se elibereze şi, în încercarea de a scăpa, a lovit cu cătușa în zona capului agentul de poliţie, reuşind să părăsească locul comiterii faptei”, anunță reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu.
Potrivit anchetatorilor, adolescentul a fost prins o oră mai târziu, iar acum este cercetat penal pentru ultraj, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere.
Citește și: USR a bătut palma cu PSD? Un lider PNL anunță blatul zilei: ‘Le-a crăpat obrazul’
Procurorii cer ca adolescentul să fie arestat preventiv pentru 30 de zile.
Agentul de poliție a fost examinat medical, constatându-se că nu se impune internarea lui. Acesta s-a ales cu „excoriatie-regiunea frontala” pentru care necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, anunță procurorii. .