Un deputat din Abhazia, o regiune georgiană separatistă susținută de Rusia, a fost împușcat mortal în clădirea parlamentului, a anunțat serviciul de presă al președinției regiunii, potrivit Reuters, relatează Mediafax.
Deputatul Vakhtang Golandzia a murit din cauza rănilor suferite în urma împușcăturilor, care au avut loc în clădirea parlamentului, a declarat serviciul de presă al președintelui interimar, Badra Gunba, într-o postare pe Telegram. Un alt deputat a fost rănit la braț.
Agenția de presă de stat din Abhazia, Apsnypress, a declarat că Ministerul de Interne a identificat un alt deputat, Adgur Kharazia, drept suspect în cazul împușcăturilor și că acesta a fugit de la locul faptei. Raportul nu a oferit nicio informație cu privire la un posibil motiv.
Criza din țară
Abhazia a intrat în criză, luna trecută, când protestatarii au luat cu asalt parlamentul în semn de opoziție față de un acord de investiții cu Rusia, forțându-l pe președintele regiunii, Aslan Bzhania, să demisioneze. Vicepreședintele său, Gunba, a devenit lider interimar. Deputații au votat împotriva ratificării acordului cu Rusia la începutul acestei luni.
Moscova, care finanțează masiv bugetul Abhaziei, dorește ca investitorii ruși să poată dobândi drepturi de proprietate și să aibă dreptul de a dezvolta regiunea.
MP Vakhtang Golandziya was brought to the Republican Hospital in a state of clinical death, Acting Chief Physician Erik Khathua has reported.
— Abkhaz World (@AbkhazWorld) December 19, 2024
"He was immediately taken to the intensive care unit, where emergency resuscitation efforts were initiated. Unfortunately, they were… pic.twitter.com/1qhGjCO53y































Comentează