Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scene incredibile în Ucraina: Petro Poroșenko a fost blocat la graniță, când încerca să plece din țară

Petro Poroşenko

Fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko, un adversar al actualului şef al statului Volodimir Zelenski, a anunţat că a fost împiedicat vineri să iasă din Ucraina şi a acuzat astfel o decizie motivată politic pentru a-i perturba activitatea, relatează agenţia Reuters, conform Agerpres.

Preşedinte al Ucrainei între anii 2014 şi 2019, Poroşenko conduce în prezent partidul de opoziţie Solidaritatea Europeană, formaţiune care este a doua forţă politică în parlamentul de la Kiev.

El a postat pe internet imagini în care s-a filmat singur la un punct de frontieră cu Polonia, afirmând că a fost întors din drum şi că i-au fost reţinute documentele ce atestă că dispune de autorizaţie oficială pentru a părăsi ţara. În virtutea legii marţiale impuse de la începutul războiului cu Rusia, oficialii ucraineni au nevoie de o autorizaţie specială pentru a călători în străinătate.

Poroşenko mai spune că intenţiona să se deplaseze în Polonia pentru a ajuta negocierile în vederea încetării blocadei transportatorilor rutieri polonezi la graniţa cu Ucraina. În aceeaşi înregistrare el îl acuză pe Zelenski că a ordonat să nu fie lăsat să părăsească ţara.

Vicepreşedintele parlamentului ucrainean, Oleksandr Kornienko, a confirmat că între timp i-a revocat lui Poroşenko autorizaţia de ieşire din ţară, după ce a primit o scrisoare despre care nu a oferit detalii.

Justiţia ucraineană l-a acuzat pe Poroşenko de înaltă trădare şi, înainte de invazia rusă, i-a interzis în luna ianuarie anul trecut să părăsească ţara, într-un dosar ce priveşte achiziţii de cărbune de la separatiştii proruşi din estul ţării. El mai este investigat şi în alte dosare de ''corupţie'', pe care aliaţii săi le consideră motivate politic.

Noua dispută privind oprirea lui Poroşenko la graniţă vine în contextul tensiunilor în creştere între guvernul de la Kiev şi opoziţie, cele mai multe pe teme interne precum bugetul sau numirile în funcţii, în timp ce războiul cu Rusia a ajuns în impas după contraofensiva cu rezultate modeste a armatei ucrainene, atmosferă care contrastează cu cea de unitate aproape totală din perioada de început a conflictului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.