Scene INCREDIBILE - Un polițist a fost BĂTUT în plină stradă de un recidivist

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-04-2019

Actualizat: 30-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: enational.ro

Un bărbat care ar fi agresat un poliţist în Gara Braşov a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv luni seara, tânărul în cauză nefiind la prima faptă de acest gen, el fiind condamnat în 2015 pentru o infracţiune similarăm conform Agerpres.

Citește și: Absolut HALUCINANT - Localnicii au FURAT tot ce au găsit lângă mașina în care a MURIT Răzvan Ciobanu - Oamenii au plecat cu alcool și o Biblie

Incidentul s-ar fi petrecut duminică seara, în prima zi de Paşte. Bărbatul a fost încătuşat după ce a înjurat un poliţist şi i-a rupt uniforma, la întregul scandal asistând persoanele care se aflau în acel moment în gară.

Victima, agent la postul de poliţie din gară, necesită patru zile de îngrijiri medicale.

Potrivit unor surse judiciare, tânărul a primit mandat de arestare pe 30 de zile, luni seara.

Agresorul a fost eliberat condiţionat în 9 aprilie, după ce a ispăşit o pedeapsă pentru o agresiune faţă de un alt poliţist, săvârşită tot în gară, în 2015.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri