Scene șocante! O femeie care nu a primit o locuinţă a încercat să dea foc sediului Primăriei Ploieşti

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 19-06-2024

Actualizat: 19-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie cunoscută cu afecţiuni psihice a vrut să incendieze, miercuri, sediul Primăriei Ploieşti, primele date arătând că a aruncat cu combustibil în apropierea imobilului din oţel şi sticlă în care funcţionează administraţia locală, nemulţumită fiind de faptul că nu a primit o locuinţă socială.

Incidentul s-a petrecut, miercuri, în centrul oraşului Ploieşti. O femeie a aruncat cu combustibil şi a încercat să incendieze sediul Primăriei.

La faţa locului au intervenit poliţiştii.

Primele verificări arată că femeia este cunoscută cu afecţiuni psihice şi are 49 de ani, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Conform acestora, ea este nemulţumită că nu a primit o locuinţă din partea municipalităţii.

Oficialii Primăriei Ploieşti nu au putut fi contactaţi, iar până la ora transmiterii acestei ştiri administraţia locală nu a formulat un punct de vedere cu privire la acest incident. Primăria Ploieşti funcţionează într-o clădire modernă, construită din oţel şi sticlă, care a fost sediu al companiei OMV Petrom, fiind donat administraţiei locale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri