Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SCENE TERIBILE la Urgențe: Un pacient care se dădea german a bătut o infirmieră, medicul de gardă și un paznic

Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean Satu Mare au avut nevoie de ajutorul poliţiştilor după ce un pacient care mirosea a alcool a lovit o infirmieră și un paznic, iar după medicul de gardă a aruncat cu un flacon. Bărbatul, cetățean german, cerea perfuzii, scrie Mediafax.

Reprezentanții IPJ Satu Mare au declarat joi că agresorul emana halenă alcoolică.

„În noaptea de miercuri spre joi polițiștii sătmăreni au fost sesizați prin apelul de urgență 112 cu privire la faptul că la Secția UPU Satu Mare se află o persoană recalcitrantă. Polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 43 de ani, din Ploiești, a agresat fizic două femei de 48 și 53 de ani și un bărbat de 44 de ani, care își desfășoară activitatea la Spital Județean Satu Mare, fiind angajați ale instituției. În cauză s-au întocmit 3 dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Agresorul emana halenă alcoolică”, au spus sursele citate.

Citește și: ULTIMĂ ORĂ - Tamara Buciuceanu Botez a fost internată de urgență

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat că persoanele agresate sunt o infirmieră, medicul de gardă și un agent de pază.

„S-a prezentat la UPU un cetățean român stabilit în Germania în stare avansată de ebrietate că vrea să i se pună perfuzii, că dacă nu i se pun aruncă pe jos. În fața registraturii s-a aruncat pe jos, a lovit o infirmieră și pe agentul de pază și a aruncat cu un flacon din plastic în medicul de gardă. S-a reușit imobilizarea sa și s-a sunat la 112”, a spus acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.