Schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro pentru sectorul cultural românesc

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-11-2020

Actualizat: 18-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: canal2.md

Viceprim-ministrul Raluca Turcan a anunţat miercuri că, în urma discuţiilor cu reprezentanţi ai domeniului cultural-artistic românesc, a fost decisă implemetarea unei scheme de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro, sub forma unor granturi, potrivit news.ro.

Memorandumul va fi prezentat miercuri în şedinţa de Guvern, a mai spus videprim-ministrul, unde va fi supus dezbaterii, iar de această sumă vor beneficia sectorul independent, organizatorii de evenimente culturale, festivalurile de muzică, librăriile şi editurile.

Vor putea solicita fonduri organizaţiile non-guvernamentale şi societăţile comerciale.

SURSE Jean de la Craiova și Denisa de la Bambi, politicieni și alți artiști, VICTIME ale grupării DESFIINȚATE de DIICOT - Erau căutate datele bancare

Pentru elaborarea acestei scheme au fost necesare 15 runde de întâlniri cu artişti şi organizatori de evenimente, a mai precizat Turcan, şi a fost constituit un grup de lucru cu Ministerul Culturii şi reprezentanţi ai sectorului cultural.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cultural sunt entităţi de drept privat care au avut activitate în ultimii 2 ani în artele spectacolului, artele vizuale, patrimoniu, carte, audiovizual şi educaţie culturală. Ei trebuie să fie înscrişi în registrul sectorului cultural.

Ministerul Culturii va administra schema, prin Unitatea de Management al Proiectului. Proiectul va fi supus dezbaterii publica timp de două săptămâni.

„Cultura e un motor de dezvoltare economică”, a subliniat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, aflat alături de Turcan şi de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu miercuri. „Bucureştiul are o mare oportunitate în zona creativ-culturală, pentru că s-a format în timp aici un ecosistem cu mari realizări, în special în zona independentă. Salut acest ajutor care vine din partea Guvernului pentru întreg sectorul cultural”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri