Premium
În dosarul Schengen nu trebuie puse la zid doar deciziile Austriei și Olandei, mai mult decât discutabile, ci și politica internă și externă a României calibrate după chipul și asemănarea unei clase politice corupte.
Politica externă a României a stat mereu sub semnul unei lipse de viziune în ceea ce privește oportunitățile de care statul român ar fi putut să profite. A ratat consecvent alianțe care ar fi putut să ne plaseze pe orbita câștigătoare a drumului spre Europa.
Doar un exemplu. La 15 februarie 1991, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria au constituit Grupul de la Visegrád, prin care cele patru state din fostul lagăr comunist s-au angajat să se sprijine reciproc pentru aderarea la Uniunea Europeană, obiectiv care va fi atins în 2004. În principal din cauza mineriadelor din 1990 și a conflictului interetnic de la Târgu Mureș, România va rata apartenența la această organizație.
Două luni mai târziu, Iliescu și Gorbaciov au semnat Tratatul bilateral de colaborare, bună vecinătate și amiciție între România și URSS, care la Articolul 4 stipula că „România și URSS nu vor participa la nici un fel de alianțe îndreptate una împotriva alteia“. Pe mâna lui Iliescu și a camarilei proruse, orientarea spre Vest a României nu a avut nici o șansă.
Relațiile dintre state nu se clădesc pe prietenii
Descurajarea sistematică a investitorilor străini de regimul neocomunist de la București în favoarea clientelei politice ne-a ținut de la începutul anilor ’90 departe de porțile Europei. Am pierdut enorm și nu ne-am deșteptat prea mult nici după ce mediul de afaceri european a început să investească în România. Liberschimbul economic a fost privit, pe bună dreptate, ca liberschimbism, în condițiile în care multe companii străine au evitat România în primul rând din cauza corupției și a lipsei de predictibilitate. Relațiile dintre state nu se clădesc pe prietenii, ci în virtutea avantajelor care derivă în primul rând din relațiile economice și comerciale. Asta e realitatea pragmatică de care diplomația românească pare să se fi împiedicat, în cea mai mare măsură în primii ani de după comunism, dar și acum.
Nicolae Titulescu, fost ministru al Afacerilor Externe între anii 1927-1928 şi 1932-1936 obișnuia să spună: „Dați-mi o bună politică internă ca să pot face o bună politică externă.“ Acest verdict l-a repetat și președintele Klaus Iohannis în fața presei la summitul de la Sibiu al șefilor de stat și de guvern din 2019, când a promis românilor că „peste puțin timp, probabil nu astăzi, dar peste puțin timp vom fi și în Schengen și vom scăpa și de MCV“. Au trecut de atunci trei ani și am bifat cu puțin timp în urmă doar ridicarea MCV. Legile Justiției, criticate intens de o serie de magistrați și promulgate în grabă de președintele Iohannis fără să mai aștepte avizul Comisiei de la Veneția, precum și persistența corupției endemice au fost parte a unui cec în alb oferit României de Comisia Europeană.
Miniștri de interne în cârdășie cu clanuri mafiote
Un raport al Poliției Române din 2019 arată că 4.450 de infractori erau dați în urmărire internațională după condamnarea la închisoare. Unde au fost polițiștii de frontieră, agenții SRI, magistrații care ar fi trebuit să impună măsuri de restricție pentru infractorii condamnați? În ultimii 32 de ani, câteva sute de mii de infracțiuni cercetate de polițiști au primit verdictul „autor necunoscut“. Este de presupus că mulți infractori se află de mult pe alte meleaguri ca „autori necunoscuți“ și că unii dintre ei au trecut granițele României în cârdășie cu polițiști de frontieră.
Miniștrii de Interne care s-au succedat de-a lungul anilor nu au dat în nici un fel socoteală pentru incompetență sau, mai grav, pentru relații oneroase cu infractorii. Unii dintre ei au fost urmăriți penal pentru infracțiuni de corupție și condamnați la închisoare, inclusiv pentru legături cu clanuri mafiote.
Sute de vameși au fost arestați sau condamnați de-a lungul timpului pentru fapte de corupție. Anul trecut, de pildă, mai mulți vameși şi poliţişti, dar şi un comisar şef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate au fost arestaţi, fiind bănuiţi că fac parte dintr-o reţea care făcea contrabandă cu parfumuri contrafăcute. Prejudiciul a fost estimat la de zeci de milioane de euro.
Potrivit unui raport al Comisiei Europene din 2021, evaziunea fiscală din România, cea mai mare din UE, se înregistrează în Portul Constanța din cauza lipsei unei verificări amănunțite a containerelor și vehiculelor care tranzitează zona.
Traficul de mărfuri de contrabandă sub ochii vameșilor
Tone de droguri intră sau tranzitează România către statele vestice în special prin portul Constanța. Potrivit unei anchete „doar două scannere sunt funcționale în tot Portul Constanța, iar în primele nouă luni din 2022 au fost verificate doar puțin peste 10.000 de containere și vehicule, în condițiile în care portul este tranzitat anual de aproximativ 400.000 de containere“. În contextul războiului din Ucraina, traficul de mărfuri a crescut substanțial, dar numărul scannerelor nu a fost suplimentat. Securizarea granițelor nu ține doar de problema migranților, invocată de Austria care a votat împotriva acceptării României în spațiul Schengen, ci și de corupția de la frontiere a vameșilor și polițiștilor în spețele invocate mai sus. În aceste condiții nu trebuie puse la zid doar deciziile Austriei și Olandei, mai mult decât discutabile, ci și politica internă a României calibrată după chipul și asemănarea unei clase politice corupte, a unor șefi de stat preocupați doar de propria carieră politică, a unor șefi de Guvern analfabeți precum Ponta, Grindeanu, Tudose ori Viorica Dăncilă.
Cuvintele lui Nicolae Titulescu sunt, în fața examenului Schengen pierdut de România, la fel de actuale.
George Arun - Deutsche Welle
