Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimb dur de replici în plen / George Simion, unui deputat: 'Nu e bine să fiți în stare de ebrietate când sunteţi în plenul Parlamentului'

Inquam Photos - George Călin
Inquam Camera Deputaților plen Parlament

Deputaţii au avut mai multe schimburi de replici, luni, în şedinţa de plen, pe tema proiectului de lege privind introducerea obligativităţii prezentării certificatului verde la locul de muncă.

Preşedintele Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaţilor, liberalul Nelu Tătaru, a cerut plenului să aprobe ca această comisie să lucreze luni, în paralel cu plenul, pentru a dezbate proiectul privind certificatul verde. Propunerea a fost aprobată cu 184 de voturi "pentru", 29 "împotrivă" şi 12 abţineri, dar nu înainte de discuţii aprinse între deputaţi.

Liderul grupului AUR, George Simion, a spus că el nu este de acord cu acest lucru.

"Nu sunt de acord cu ce vreţi dumneavoastră să faceţi. Domnilor deputaţi, vă sună foarte mulţi oameni din circumscripţiile voastre, vă sună alegătorii voştri. Domnul Cupşa, vă sună şi de la Bihor. Vă sună cetăţenii români, nu vă sună membri AUR, vă sună cetăţenii dumneavoastră de la Bihor care v-au votat, domnul Cupşa. Nu e bine să fiţi în stare de ebrietate când sunteţi în plenul Parlamentului, domnul Cupşa. (...) Respectăm sala, dar respectaţi şi voi pe cei care v-au votat şi respectaţi Regulamentul Camerei Deputaţilor care spune că trebuie anunţaţi cu 24 de ore înainte membrii comisiei, înainte să faceţi respectiva comisie. De ce neapărat trebuie să se ţină şedinţa de Comisie de sănătate în acelaşi timp cu şedinţa de plen?", a susţinut Simion.

În replică, liberalul Ioan Cupşa a afirmat că starea de ebrietate este "temporară", dar "nimicnicia, micimea caracterului nu se mai pot îndrepta".

"Starea de ebrietate cu siguranţă este o stare temporară. Trece. Nimicnicia însă, micimea caracterului - este imposibil. Subliniez încă o dată - nimicnicia, micimea caracterului nu se mai pot îndrepta, din păcate. Mai grav însă este că această nimicnicie, această micime a caracterului, are drept tribună de exprimare tribuna Parlamentului. Este regretabil. Dragi alegători, alegeţi cu mare atenţie în viitor", a spus Cupşa.

Liderul grupului PSD, Alfred Simonis, a subliniat că decizia cu privire la certificatul verde trebuie luată de specialişti.

"E adevărat că ne sună foarte mulţi oameni şi primim foarte multe mesaje, sunt mulţi cei care ne spun că nu e nevoie de această lege, dar sunt mulţi şi cei care spun că e nevoie de această lege. Noi aici ne-am împărţit între cei care susţinem şi cei care nu susţinem, fără ca niciunul dintre cei care au luat cuvântul astăzi, până acum, să fie specialişti în domeniul acesta. De aceea, solicitarea domnului Tătaru de a discuta această iniţiativă în Comisia de sănătate, acolo unde sunt specialişti, este îndreptăţită şi trebuie acceptată după ce va fi supusă la vot. Ce vor spune specialişti în acea comisie este ceea ce ar trebui să ne asumăm cu toţii", a precizat social-democratul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.