Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Schimbare de gardă la CNCD: start la negocieri în Parlament

anonim

Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au declanșat procedurile pentru numirea a 6 membri ai Colegiului director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Printre mandatele care expiră este chiar al șefului CNCD, Asztalos Csaba, susținut de UDMR. Urmează ca partidele să-și nominalizeze candidații pentru funcțiile scoase la concurs. Colegiul CNCD este format din 9 membri, astfel ca schimbarea a 6 dintre ei reprezintă majoritatea din Consiliu.

In 2018, CNCD l-a amendat pe Klaus Iohannis cu 2.000 de lei pentru discriminare pentru folosirea cuvântului „penali”, într-o declarație de presă, în care lua apărarea DNA. Iohannis a zis ca a fost o decizie politica. CNCD a votat atunci cu 5 la 4 pentru sancționarea președintelui, iar cei cinci au fost chiar membrii propuși de PSD și ALDE, a scris presa centrală.

„Din punctul meu de vedere, lucrurile se pot rezuma la puţine cuvinte: nişte penali fac o încercare disperată să atace şi să discrediteze DNA şi conducerea DNA. După părerea mea, această încercare e jalnică şi neconvingătoare, iar opinia mea despre munca DNA o cunoaşteţi, dar îmi face plăcere să o repet. După părerea mea, DNA şi conducerea DNA fac o treabă foarte bună, iar acest atac, sau încercare de atac din partea unor penali e de natură să îmi confirme că DNA face o treabă bună.”, este declarația care i-a adus amenda lui Klaus Iohannis.

Președintele CNCD are rang de secretar de stat și este ales de membrii Colegiului Director din rândul acestora, pentru un mandat de 5 ani. Membrii Colegiului CNCD sunt propusi si numiti de catre cele doua Camere ale Parlamentului, in sedinta comuna, prin vot secret cu buletine. Durata mandatului este de 5 ani.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.