Schimbarea politicii Taiwanului nu va influenţa principiul Unei singure Chine

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 01-11-2016

Actualizat: 01-11-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Schimbarea politicii Taiwanului nu va schimba şi semnificaţia principiului "Unei singure Chine", a declarat marţi preşedintele Chinei, Xi Jinping, la radioul de stat chinez, informează Reuters. Beijingul a refuzat dialogul oficial cu guvernul liderului Partidului Progresiv Democratic şi cu preşedinta Tsai Ing-wen, autorităţile chineze condiţionând reluarea acestui dialog de recunoaşterea principiului "Unei singure Chine".

China afirmă că Taiwanul este o parte a Chinei, condusă de Beijing. Ea consideră insula ca o provincie renegată, ce poate fi alipită prin forţă dacă este necesar, iar legăturile au devenit tensionate după instalarea preşedintei Tsai în mai, aminteşte Reuters. Administraţia naţionalistă precedentă din Taiwan a fost de acord să recunoască "consensul din 1992", care afirmă că există doar o singură Chină, însă fiecare parte interpretează altfel acest lucru. Preşedinta partidului naţionalist (Kuomintang n.r.), Hung Hsiu-chu, se află în vizită la Beijing în această săptămână şi s-a întâlnit cu Xi marţi, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri